Serile de chitara III - Muzica Clasica si Romantica

februarie 16, 2009

Miercuri, 25 februarie 2009, la Palatul Sutu, in cadrul stagiunii Fundatiei ACCUMM, se va desfasura al treilea concert din seria "Serilor de chitara". Dupa doua concerte dedicate muzicii din Renastere si Baroc, chitaristul Costin Soare si invitatii sai, Catalin Stefanescu-Patrascu si Tudor Niculescu-Mizil, continua istoria instrumentului si a compozitorilor-instrumentisti care au marcat evolutia acestuia.
La inceputul secolului al XIX-lea, chitara revine in atentia marelui public dupa o perioada de declin in care indeplinise rolul unui simplu instrument de acompaniament. Printre cei care au contribuit la acest reviriment se numara spaniolul Fernando Sor(1778-1839) si italianul Mauro Giuliani(1781-1829), a caror activitate diversa, ca interpreti de succes, compozitori si pedagogi a readus chitara pe scenele europene, de la Londra la Moscova. Astfel, aceasta "orchestra in miniatura", cum o numea Berlioz, devine pentru o vreme populara(inainte de a cadea iarasi in desuetudine pana la aparitia lui FranciscoTarrega, parintele chitarei moderne), fiind scrise multe lucrari facile dedicate amatorilor, insa si piese de virtuozitate care ilustreaza posibilitatile tehnice si expresive ale instrumentului.
Programul serii cuprinde doua lucrari ale lui Fernando Sor, Introducere si variatiuni pe o tema din Flautul fermecat de Mozart, op.9, si duetul "Les Deux Amis", dedicat de compozitor bunului sau prieten, Dionisio Aguado, un alt chitarist virtuoz al epocii. Din creatia lui Mauro Giuliani veti asculta Variatiunile pe o tema de Handel, op.107 si Marea Uvertura, op.61; recitalul mai cuprinde lucrari ale lui Johann Kaspar Mertz si Felix Horetzky.
Urmatorul recital este programat pe 25 martie si va contine muzica romantica si neoromantica.
Concertele incep la orele 18:30; intrarea este libera.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro