Serbia: A cincea noapte de proteste în Belgrad, mai calmă

iulie 12, 2020

Câteva mii de oameni s-au adunat în fața clădirii Parlamentului sârb, în Belgrad, pe 11 iulie, pentru a cincea noapte consecutivă de proteste antiguvernamentale. Majoritatea protestatarilor au purtat măști în timp ce au mers către clădirea Parlamentului, cerând ca președintele Aleksandar Vucic să demisioneze.

 

Spre deosebire de protestele care au avut loc cu o noapte înainte, sâmbătă seara, protestul a fost unul liniștit, dar demonstranții spun că vor ca autoritățile să fie trase la răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat în legătură cu gestionarea pandemiei de coronavirus.

Demonstrațiile au pornit de la frustrarea în creștere legată de măsurile luate pentru a opri răspândirea noului coronavirus, dar s-au transformat în manifestații antiguvernamentale cerându-se demisia președintelui Vucic. Forțele de ordine au dispersat mulțimea pe 10 iulie folosind gaze lacrimogene. Protestatarii furioși au aruncat cu sticle, pocnitori și pietre în polițiști în încercarea de a intra în clădirea Parlamentului, însă au fost îndepărtați.

Poliția sârbă a spus, sâmbătă, pe 11 iulie, că au fost reținute 71 de persoane după protestele din seara anterioară. Șeful Poliție, Vladimir Rebic, a declarat că 14 polițiști au fost răniți în timpul manifestațiilor.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro