Senatul a dat undă verde pentru modificarea Legii alegerilor parlamentare

septembrie 9, 2020

Senatul a dat undă verde pentru modificarea unor reglementari din legea de organizare a parlamentarelor din 6 decembrie, modificare inițiată de liderii deputaților PSD, PNL, PMP, USR, PMP, UDMR și de un deputat de la minorități pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Senatorii au adoptat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor legi în materie electorală cu 123 voturi pentru şi 3 împotrivă.

Varianta adoptată de Senat, aici

Ce prevăd noile reglementări:

alegătorii care se află în faţa secţie de vot sau aşteaptă la rând pot vota până la ora 23.59;
listele electorale permanente din străinătate se întocmesc de AEP şi se transmit biroului electoral de circumscripţie pentru secţiile de votare din străinătate, până cel târziu cu 10 zile înaintea datei votării;
în străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare în format electronic, pe baza datelor înregistrate pe terminalele informatice din cadrul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal;
dacă sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal înregistrează disfuncționalități, listele electorale suplimentare din străinătate se întocmesc pe suport de hârtie şi cuprind rubrici pentru numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa alegătorului, precum şi semnătura acestuia;
prin partide politice parlamentare se înţelege că sunt partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minoritalilor naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator. Alianţele politice şi alianţele electorale care au în componenţă cel puţin un partid politic parlamentar sunt asimilate partidelor politice parlamentare;
se reduce numărul de susţinători pentru depunerea candidaturilor - cel puţin 0,5% din numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional;
candidaţii independenţi trebuie să fie susţinuţi de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători;
termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă incepe la data de 1 aprilie a anului în care au loc alegerile şi expiră cu 45 de zile înainte de data votării;
membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19;
operatorii de calculator asigură, în condiţiile stabilite prin hotărâre a AEP, înregistrarea audiovideo neîntreruptă a operaţiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru numărarea voturilor;
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare asigură transmiterea prin mijloace electronice către Biroul Electoral Central a fotografiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării, precum a informaţiilor provenite din verificarea corelării datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării;
înregistrarile şi fotografiile proceselor-verbale se realizează în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
STS verifica existenţa înregistrărilor, consemneaza aspectele constatate în procesul-verbal de primire a terminalelor informatice, cu ocazia primirii acestora de la operatorii de calculator şi le transferă pe un mediu de stocare. înregistrarile video-audio se păstrează pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii perioadei electorale, în condiţiile legii;
STS pune la dispoziţia organelor competente să constate contravenţii şi fraude electorale sau să urmărească infracţiuni, la cererea acestora, copii ale înregistrărilor audio-video;
se schimbă modalitatea de acordare a subvenţiei către partide - se revine la fostul algoritm de acordare a subvenţiei de la bugetul de stat către partidele politice, pe baza voturilor obtinuţe în alegeri.
partidele politice vor putea utiliza în campania electorală pentru alegerile parlamentare subvenţia primită de la bugetul de stat sub condiţia folosirii unui cont bancar distinct, astfel încât să fie facilitată urmărirea cheltuirii acesteia.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro