Secretarul de stat Ovidiu Dranga primeste vizita delegatiei Colegiului National Regal de Aparare din Iordania

aprilie 9, 2013

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Ovidiu Dranga, a primit, la data de 8 aprilie 2013, o delegatie a Colegiului National Regal de Aparare din Iordania, care a inclus si reprezentanti din alte tari din regiune: Arabia Saudita, Qatar, Bahrain, Liban. Delegatia se afla intr-o vizita de studii in Romania, la invitatia Universitatii Nationale de Aparare.

In cursul intrevederii, secretarul de stat Ovidiu Dranga a evocat relatiile bilaterale traditionale foarte bune dintre Romania si aceste tari, pe baza carora se poate construi in continuare o cooperare dinamica, cu beneficii reciproce.

Participantii la reuniune au evidentiat nivelul inalt al cooperarii bilaterale, inclusiv pe linie militara si de securitate, precum si perspectivele de dezvoltare a acestor relatii in viitor.

Temele abordate au mai vizat in principal evolutiile recente din lumea araba, cu accent pe importanta asigurarii stabilitatii si securitatii in aceasta regiune, care influenteaza in mod direct si continentul european. În acest sens, secretarul de stat a subliniat importanta unei mai ample interactiuni intre state si cetateni, care sa stimuleze o mai buna cooperare pe toate planurile, in special in domeniul economic, dar si al societatii civile.

Demnitarul roman a subliniat interesul Romaniei pentru aprofundarea cooperarii cu statele arabe, avand in vedere experienta pozitiva acumulata de-a lungul timpului.

Totodata, secretarul de stat a exprimat solidaritatea tarii noastre cu aspiratiile popoarelor din tarile arabe aflate in curs de transformare democratica, precum si disponibilitatea Romaniei de a oferi expertiza proprie in materie de constructie si reconstructie institutionala. A subliniat, in context, importanta ca aceste transformari sa se bazeze pe strategii elaborate de autoritatile tarilor respective si sa tina cont de conditiile specifice din regiune.

A fost exprimata ingrijorarea cu privire la situatia din Siria si implicatiile regionale ale crizei siriene, in special prin prisma sutelor de mii de refugiati sirieni de pe teritoriile statelor vecine. În context, secretarul de stat roman a evocat sprijinul financiar oferit de Romania pentru gestionarea situatiei refugiatilor sirieni.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro