Autorităţile de la Viena au decis reluarea zborurilor directe între România şi Austria începând sâmbătă, ora 00,00, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
Decizia a fost luată în baza reevaluării măsurilor anterioare de suspendare a transportului aerian, inclusiv ca urmare a demersurilor întreprinse de minister, prin intermediul Ambasadei României la Viena, pe lângă autorităţile austriece competente.
Începând de sâmbătă, companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria şi retur. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea companiilor aeriene pentru informaţii suplimentare privind programul zborurilor.
MAE reaminteşte că, începând cu data de 27 iulie, accesul cetăţenilor români şi ai statelor membre UE provenind din România cu destinaţia Republica Austria este permis dacă deţin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2/PCR, nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective şi cei cu care locuiesc împreună sunt obligaţi să se supună, imediat după intrarea în Austria, timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză, urmând ca, în maximum 48 ore de la intrarea în ţară, să fie prezentat autorităţilor responsabile un test biologic molecular, costurile fiind suportate personal. Dacă testul biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că va continuă dialogul cu autorităţile austriece şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51901 şi http://viena.mae.ro/.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro