Scrisoare deschisa catre Ministerul Sanatatii

Supun atentiei voastre un material publicat ieri de medicul Florin Chirculescu pe blogul personal. Consider ca merita sprijinul nostru ? nu atat el, cat sistemul medical romanesc care ar trebui sa fie macar decent. Deocamdata e jalnic? (http://sebastian-corn.tapirul.net)
Dr. Florin Chirculescu este specialist in chirurgie toracica in cadrul Spitalului Universitar Bucuresti. Probabil multi il cunoasteti sub pseudonimul Sebastian A. Corn, sub care publica din 1993. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sebastian_A._Corn )
Un redutabil scriitor de SF care, de aceasta data, scrie despre o realitate ce bate fictiunea: conditiile din spitalele noastre. Nu-l cunosc personal, ci doar din perspectiva romanelor publicate pana acum. Evident, in scrisoarea deschisa catre ministrul sanatatii nu putea face rabat de la talentul sau scriitoricesc, dar nici de la crezul sau profesional si uman. E o scrisoare lunga, ca si oful sau, dar merita sa aveti rabdarea de a citi pana la capat. Si, poate, sa va asumati o reactie.

Domnule Ministru,

Sunteti absolvent al UMF Carol Davila si, desi n-ati practicat medicina clinica niciodata, ar trebui sa va reamintiti ca factorul care determina o buna practica medicala, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca si in afaceri, sau ca intr-un cuplu, increderea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigura ani buni de colaborare benefica sau, din contra, de suspiciuni si dezgust. Marele avantaj al increderii reciproce este ca nu costa bani.
Ma tem ca atitudinea dumneavoastra din ultima vreme nu a tinut cont de acest deziderat elementar. Sper ca numai din necunostiinta de cauza ati accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, si asa profund subrezit de multi dintre predecesorii dumneavoastra, intr-o relatie antagonica: pacientii si medicii au ajuns sa se priveasca unii pe altii precum soarecele si pisica. Poate ca n-as fi ajuns sa va scriu aceste randuri daca n-as fi avut recent o discutie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cat de ?prost? fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastra, pacientul fusese tratat corect si, de altfel, avusese o evolutie favorabila, numai ca prea lenta fata de asteptarile rudei pacientului. Cu toate acestea, ?diagnosticul? stabilit de ruda pacientului, fara multa vorba, a fost urmatorul: acel medic necunoscut gresise tratamentul! Tin sa va atrag atentia, domnule ministru, ca respectiva afirmatie a fost facuta cu aerul ca era de la sine inteles ca medicul trebuia sa greseasca, in ciuda faptului ca-si tratase corect pacientul care, la ora conversatiei, se juca in parc, alergand cu fiica-mea de la un leagan la altul, sanatos tun, intr-o atmosfera extrem de geroasa.
Aceasta discutie nu este altceva decat chintesenta a ceea ce inseamna acum increderea populatiei fata de medici. Cu tristete, trebuie sa extrapolez de o maniera care o sa vi se para cinica: cazul extrem de la Slatina nu este, la randul sau, decat un simptom al maladiei sistemului medical din Romania. Numai ca, aceasta maladie este foarte bine mascata ? v-ati pus, vreodata, problema, cum de a ajuns sa fie acoperita cu atata perfectiune?
Oare o sa va mirati cand o sa va spun ca practicienii din Romania n-au fost luati prin surprindere de ceea ce s-a intamplat la Slatina? Oare o sa vi se para bizar daca o sa va spun ca ma astept la un deznodamant similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) in serviciul pe care il coordonez?
De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care va scriu este ca mi-as dori tare mult sa faceti o inspectie chiar in serviciul meu. Am sa va explic de ce.
Functionez intr-un serviciu chirurgical de urgenta. In tarile din comunitatea carora am ajuns si noi sa facem parte, specialitatea mea este considerata una de varf ? in consecinta, este o specialitate fata de care interesul decidentilor este extrem de ridicat, concretizandu-se intr-o anumita politica financiara si de personal. Ca sa fiu mai specific, la acelasi numar de paturi pe care il are serviciul nostru, in Germania sunt angajati 6 medici specialisti, la care se adauga un numar apreciabil de medici rezidenti, toti avand drept de garda. In cele mai bune zile ale noastre, noi am functionat cu 3 medici specialisti si cu 3 rezidenti care aveau, doar partial, drept de garda. Numarul asistentelor din tarile civilizate este de doua ori mai mare decat la noi, asta ca sa nu mai mentionez de personalul care se ocupa cu scriptologia? In alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru ? singurul lor obiect de interes sunt pacientii si profesia, ceea ce le permite sa aiba timpul necesar nu numai pentru practica medicala nemijlocita, ci si pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrari stiintifice si pentru studiu ? toate acestea alcatuind medicina, dupa cum bine stiti.
Fireste ca la noi este imposibil sa atingem aceste deziderate, chiar daca functionam in acelasi an de gratie, 2009, cu Germania, Franta, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar si cu Polonia, Ungaria, Croatia si Slovacia?. Acest lucru are loc si din vina mea, domnule ministru, si iata in ce fel. Dintr-o naivitate de care acum imi pare rau, am fost de acord ca impreuna cu colegii mei sa asiguram urgentele in timpul nostru liber, neplatiti, ba chiar dand bani din buzunar. Speram (oh, sfanta imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii nostri colaboratori vor fi recompensati pentru cei trei (3!) ani de alergatura pe benzina lor sau cu taxiul, in zile de sarbatoare sau, pur si simplu de week-end, asta ca sa nu mai amintesc de zilele saptamanii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, asadar, ca in schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai nostri sa obtina post in spitalul in care au muncit fara rezerve, chiar si in transe de 48 de ore neintrerupte, fara sa solicite vreo clipa contravaloarea muncii lor, nici de la pacienti si nici de la cei care erau indrituiti sa-i plateasca.
Nu a fost sa fie asa. Dupa ce spitalul si-a vazut 3 ani de urgente acoperite fara sa scoata macar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care sa-l imparta la doi. Stiti cu cat erau platiti, fiecare, ca proaspeti medici specialisti?
Cu zece milioane de lei pe luna, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casa in Bucuresti. Era un ins cu reala aplicatie chirurgicala, dar nu mai avea cum sa lucreze intr-o tara in care chiria era aproape egala cu venitul sau lunar de medic specialist. In consecinta, a plecat in Belgia, domnule ministru. Sa stiti ca ii e bine acolo desi, cand vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce sa-i faci ? era doar un baiat simplu din Ploiesti, cu parinti care nu erau in stare sa-l rezolve nici macar cu o amarata de chirie, daramite cu un post. Si nu, nu avea decat o Solenza cumparata la mana a doua, domnule ministru?
Dar nu se plangea din atata lucru.
Asa ca, am ramas doar 3 plus 2, daca-mi permiteti, in situatia in care in orice tara civilizata ar fi trebuit sa fim 6 plus minimum 3. Dupa o vreme, am aflat ca postul temporar de pe care plecase colegul, acel post impartit cu colega lui, nu avea sanse sa se definitiveze vreodata. In consecinta, si colega cu pricina a plecat ? n-o condamn: dupa trei ani de neplata, sa ajungi din nou sa lucrezi voluntar, rimeaza totusi a blasfemie intrafamiliala, daca pricepeti ce vreau sa spun. Colega a plecat, unde credeti, la Pristina, in Kossovo, domnule ministru. Aflu ca acolo castiga 6000 de euro pe luna si ca pune bazele unui serviciu chirurgical. Ma bucur pentru colega si ma bucur si pentru specialitatea mea ? macar in Kossovo sa fie pusa acolo unde-i e locul.
Asa ca, am ramas doar 3 plus 1, daca-mi permiteti, in situatia in care in orice tara civilizata ar fi trebuit sa fim 6 plus minimum 3. Dupa care, si cel de-al treilea rezident a incheiat cei sase ani de pregatire, fara ca sa aiba posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta in contextul in care componenta toracica a accidentelor ridica nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor ? intrebati-l pe d-l doctor Raed Arafat, daca aveti nelamuriri in acest sens. Intre timp, insa, sefii dumneavoastra ajunsesera la concluzia ca si in Romania era criza, motiv pentru care s-au hotarat sa inghete schemele de personal si din sanatate. In consecinta, cel de-al treilea tanar coleg a plecat in Marea Britanie, unde nu e intr-atat de multa criza incat sa nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu stiu cat castiga acest din urma coleg ? nu stiu decat ca, dupa numai doua saptamani de lucru, a reusit sa-si inchirieze un apartament de trei camere in centrul orasului, desi este singurul membru care lucreaza din familia lui de trei insi. Ca o paranteza, cel mai tanar dintre medicii primari din serviciul nostru si-a permis abia acum, dupa 8 ani de serviciu, sa-si inchirieze un apartament de doua camere in Bucuresti, desi lucreaza atat el, cat si sotia lui.
Dar, nu v-am scris doar ca sa subliniez interesul pe care alte tari il acorda medicilor specialisti, fie ei doar niste amarati de emigranti. As putea doar sa fac niste trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea ca, din cele mai vechi timpuri si in cele mai indepartate puncte de pe glob, medicii erau respectati si bine platiti, fiind considerati, totusi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerata corect. Stiati ca in Grecia antica, sau la Roma, medicii erau scutiti de taxe? Fireste, nu mi-ar da prin cap sa solicit asa ceva acum, in zilele noastre cele atat de monetizate ? nu e decat un exemplu prin care imi sustin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este ca si in tarile Africii Negre (lumea a III-a, voyons?) un medic specialist este platit cu cel putin 50% mai mult decat omologul lui roman. Sa nu indrazniti sa ma contraziceti pentru ca am primit oferte de acolo - numai ca sunt prea batran ca s-o iau de la inceput, tocmai in Africa.
Numai ca, nu sunt eu cel priceput cand vine vorba de bani. Cine ma cunoaste nemijlocit stie ca asa stau lucrurile. Pasul meu este altul. Ce fac eu acum, impreuna cu ceilalti doi colegi ai mei plus un nou rezident, in contextul in care ar trebui sa functionam cu o echipa de 6 specialisti plus minimum 3 rezidenti?
Vreti sa va spun unde o sa capotam, domnule ministru? Azi sunt intr-o umoare infecta si nu ma intereseaza consecintele unei scrisori deschise, asa ca o sa va spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu ? de altfel, sunt punctele slabe ale intregului sistem pe care, cu onor, il manageriati. Daca aveti dificultati in a pricepe succesiunea rationamentelor, rugati-l pe d-l doctor Raed Arafat sa citeasca materialul ? fiind practician, dansul imi va intelege argumentele la justa lor valoare.
Asadar, suntem 3 insi plus 1 intr-un serviciu care necesita 6 plus minimum 3. Cand si cand (s-a intamplat chiar in ultimele doua saptamani), cate unul dintre noi are dreptul la concediul de odihna legal. Atunci, ramanem in serviciu doar 2 specialisti plus 1 rezident. Acum, indiferent cat de mandru as fi eu de specialitatea mea, nu vreau sa fac prea mult caz de ea ? cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internationale de buna practica, necesita la anumite interventii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus in fata urmatoarelor situatii: fie aleg sa fac o echipa operatorie dintr-un numar mai scazut de medici decat sunt necesari pentru buna desfasurare a operatiei, astfel incat sa mai am un om care sa urmareasca pacientii de pe sectie si/sau care sa primeasca urgentele, fie intru cu echipa completa, conform cartilor, numai ca atunci nu mai ramane nici un om care sa urmareasca pacientii de pe sectie sau care sa primeasca urgentele.
Eu m-am sucit in fel si chip, domnule ministru, va dau cuvantul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabila pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima intrebare pe care v-o pun: cum sa fac, domnule ministru? Sa-mi asum riscuri intraoperatorii, sau sa-mi asum intarzierea in ce priveste primirea unei urgente la camera de garda? Sa risc viata pacientului de pe masa, sau sa las sectia descoperita?
Oh, stati linistit ? pana acum nu ne-am facut de bafta, dar, imi permit sa va intreb: cat timp credeti ca vom reusi sa functionam in acest regim de lucru suboptimal? Credeti ca o fi facut cineva calcule apropo de ragazul de timp mediu inainte de a comite o greseala ireversibila in conditii de personal insuficient? Daca da, trimiteti-mi si mie referintele bibliografice, ca sa pot sa-mi informez corect pacientii asupra riscurilor. Nu va sfiiti ? incercati acelasi lucru si cu alte specialitati (de pilda cu ATI-ul!), asta ca sa stim cam la ce intervale de timp sa ne asteptam la catastrofe pe care le vor incasa chiar pacientii pe care sustineti ca-i reprezentati.
Sau, credeti ca ar fi mai bine sa nu le mai permitem colaboratorilor sa-si ia concediul legal de odihna? Poate ca ar fi mai bine sa le sugeram sa lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Sa le promitem ceva medalii, domnule ministru, ca de prime si de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici macar cand nu era criza, daramite acum?
Ma rog? Dar, stati ca n-am terminat! Mai e o chestie si mai absurda, domnule ministru, si zau ca vreau s-o auziti! M-am trezit cu niste adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform carora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient? Dupa ce le-am primit, am facut si eu niste calcule si stiti ce am constatat, fir-ar ea sa fie de aritmetica?
Am constatat ca plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie sa depaseasca 70 de euro? Pe cuvantul meu, atat mi-a iesit: 70 de euro per pacient, ca am facut si proba la impartire, domnule ministru! Pai, zau ca m-as chinui sa fac si treaba asta, ca m-am obisnuit sa lucrez in conditii suboptimale de cand am intrat in sistem dar, ce sa ma fac cand, prescriind un medicament relativ ieftin, ma trezesc ca respectivul medicament NU se afla in farmacia spitalului?
Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e in farmacie, in schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se gasesc la discretie? Am si eu momente cand consider ca un antibiotic pe cale bucala este suficient la cazul X sau Y dar, cum sa-l prescriu, cand spitalul imi returneaza condica de medicamente cu faimosul inscris L.F., adica lipsa farmacie, oferindu-mi in schimb, alternative care depasesc intr-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?
Alt lucru bizar: in aceeasi adresa cu plafonul de medicamente se aflau doua paragrafe in care mi se atragea atentia ca mi se vor retrage sporurile de conducere daca indrazneam sa depasesc respectivul plafon. M-a umflat rasul, domnule ministru! De cinci ani de cand lucrez in actualul spital, n-am incasat niciodata sporurile de conducere, asa ca m-a cam durut in cot, recunosc, de amenintarea decidentilor. Problema aparea, insa, dupa inca un paragraf, in care scria negru pe alb ca daca vom depasi plafonul de medicamente doua luni succesive, sanctiunile salariale vor fi extinse si asupra celorlalti membri ai serviciului, nerezumandu-se doar la medicul coordonator/sef de sectie.
Bun! Sa zicem ca ne speriem si ca luam ad litteram amenintarile decidentilor, care amenintari, o stiu prea bine, nu sunt facute din capul decidentilor locali, ca i-am mai vazut si noi pe alde Boc et comp. cum se straduiesc sa scoata tara din marasm, saracii! Rezultatul adresei sus-mentionate ar fi ca, de spaima, ne vom apuca sa scriem retete pe care sa le dam apartinatorilor pacientilor, astfel incat sa facem economii, numai ca, pentru aceasta situatie, aceiasi decidenti au stabilit ca, daca cineva se adreseaza la conducerea spitalului cu o asemenea reteta (e dreptul pacientului sa-si recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru ? vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul sa plateasca din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.
Asa ca, va intreb si eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacientii mei, domnule ministru? Ii mai tratez, sau ii las balta? Ii mai operez sau ii trimit prin alte spitale, sa-i opereze altii, desi, cand ma gandesc in ce spital lucrez, imi dau seama ca n-am unde sa-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeste o statie terminus d.p.d.v. medical? As vrea sa va reamintesc ca acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar daca noi am interna cei 70 de pacienti contractati lunar cu Casa de Asigurari ? ce sa ma fac, insa, cind, numai in luna ianuarie, am internat aproape o suta de pacienti?
Zau ca nu stiu, asa ca astept instructiunile dumneavoastra. Si, pentru ca tot am deschis mai sus discutia despre statia terminus d.p.d.v medical, va dati seama ca am ajuns sa ma plang tocmai eu, care lucrez in ceea ce se cheama, conform sistemului de referinta local, un spital bogat. Ati fost vreodata, domnule ministru, sa vedeti ce se petrece in spitalele din provincie? Nu ma refer la vizitele fulger in care ati schimbat niste directori de spitale, si asta in conditiile in care stiati prea bine ca problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decat in Bucuresti, astfel incat in anumite judete nu se poate constitui o linie de garda de ATI de exemplu? Nu la asta ma refer, domnule ministru, scuzati ca va atrag atentia?
Ma refer la absenta celor mai elementare facilitati de practica medicala serioasa, domnule ministru. Am colegi care lucreaza in provincie, am colegi care-si cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice? Predecesorii dumneavoastra s-au laudat cu nenumaratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumparat, cu investitiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am vazut pe nici un ministru, insa, si, din pacate, nici pe dumneavostra nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sanatate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpara Z din orasul M un echo doppler daca nu are cine sa-l foloseasca. Degeaba cumpara acelasi Z din acelasi oras M o trusa de endoscopie daca n-are cine s-o foloseasca. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Arges chirurgi generalisti daca nu exista suficienti anestezisti astfel incat sa-si poata efectua operatiile.
Acum, eu stiu ca sunt carcotas ? dar nu stiu de ce, imi este imposibil sa nu ma gandesc ca este mult mai facil sa faci achizitii de tehnologie in valoare de milioane de dolari/euro, decat sa investesti in personal, in calificari si in programe. Poate ca recompensele dupa achizitionarea de tehnologie sunt mai? vizibile? Poate ca investitiile in politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, daca as fi ziarist v-as pune aceasta intrebare, daca as avea prilejul?
Si stiti de ce mai sunt suparat, domnule ministru? Mai sunt suparat si pentru ca, nu stiu de unde si pana unde, s-a incetatenit ideea ca in spitale nu se mai moare. As vrea sa fiu clar: nu pledez, n-as avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovati, intr-adevar, de culpa medicala. Numai ca, dupa cum bine ati studiat in perioada in care dumneavostra insiva ati fost rezident in sanatate publica, domnule ministru, stiti ca asa-numitul malpraxis este un concept diferentiat in functie de arealul in care se practica medicina. Asta n-o spun eu ? o spun insii cei mai nervosi in ce priveste malpraxisul, si anume americanii.
Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, sa spunem, este considerata culpa medicala, este privita cu mult mai multa ingaduinta la Washoe, sa spunem, unde accesul la tehnologie este mai saracut, unde numarul medicilor este mai scazut etc. Din acest motiv, spitalelor si celorlalte asezaminte medicale din tarile civilizate li se atribuie un anumit grad, in functie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regaseste si in incadrarea cazurilor de malpraxis. Fireste, a nu examina un pacient este culpa medicala si la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, in Pacific, dar nu la asta ma refer. La noi, in schimb, nu conteaza ca un pacient este examinat si tratat la Jibou, sa zicem ? el este considerat, a priori, ca fiind culpa medicala daca nu are o evolutie favorabila, desi la Jibou nu se pune problema unor capacitati medicale optimale. In mod similar, am avut prilejul sa vad la TV cateva cazuri care nu tineau de culpa medicala, dar care erau tratate ca atare, fara ca dumneavoastra sa explicati vreodata (nici predecesorii dumneavoastra n-au facut-o) ca medicina are limite si ca anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viata, nici cu un diagnostic in doi timpi si trei miscari. Aceasta realitate ar trebui sa va fie familiara ? nu exista specialitate medicala in care capitolul de diagnostic diferential sa nu ocupe pagini intregi ? ati facut 6 ani de facultate si trebuie sa stiti asta! Pe de alta parte, nu este treaba pacientilor sa inteleaga cum stau aceste lucruri fara o explicatie ? pacientii, insa, doar vad cum trageti concluzii din varful condeiului, de parca medicina ar fi un service auto in care omul intra bolnav pe o parte, iesind pe partea cealalta, cu necesitate, sanatos si zambitor.
Dar, las? ca aici, nici cei care ar trebui sa pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac asa cum ar trebui ? asa ca aceasta vina o impartiti cu confratii nostri care recurg (e obicei national!) la numaratul arogant al oualelor in loc de a furniza publicului explicatii inteligibile. Vina dumneavostra, insa, este ca in ciuda faptului ca stiti si aceste lucruri, nu v-am auzit niciodata punand la punct respectivele probleme ? sa se datoreze asta relatiei de stransa prietenie pe care doriti s-o claditi cu presa, in detrimentul realitatii?
Nu indraznesc sa va banuiesc de asa ceva. La fel cum nu indraznesc sa va banuiesc de nimic rau (honi soit qui mal y pense!) nici cand afirmati, prin interpusi, ca preturile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scadea in luna aprilie. Pana atunci, insa, ma intreb cu ce anume substante vom mai da anestezie pacientilor fara ca spitalele sa nu devina datoare vandute (stiti cat de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine ma opresc, caci deschid un alt subiect.
Numai ca, uite ca am ajuns sa vorbesc si despre bani. Aici, chiar ca nu ma bag, domnule ministru. Stiti, n-am pregatire financiara. Absolut deloc. Numai ca, auzind atat de multa lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurari, mai ales in anii electorali, as dori si eu sa va fac, in masura in care nu va irit prea tare, o anume propunere. Fiti pe pace, stiu ca banii de la Casa de Asigurari nu sunt pe tarlaua dumneavoastra, dar, macar d.p.d.v. moral, dumneavoastra sunteti garantul sanatatii publice din Romania. In context, v-as sugera sa solicitati un audit in ce priveste banii de la Casa ? dar nu un audit din asta, ca intre prieteni, ci un audit cu o firma externa, independenta, care sa scobeasca asa cum trebuie prin conturile Casei Nationale de Asigurari. Sunt sigur ca multi romani ar fi dispusi sa dea inca niste bani (s-au obisnuit, saracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i asa, ne ?imbogatesc? nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, asadar ca romanii ar oferi prin subscriptie publica banii necesari auditorilor, numai ca sa stie ce cai iau cotele prelevate din salariile lor.
Se duc banii de asigurari doar in sistemul sanitar? Daca da, ce anume se intampla cu ei in sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, intr-o criza financiara perpetua? Cine raspunde de fondurile prost investite in sanatate? Daca toata lumea e nemultumita, de ce nici unul dintre sefii Casei de Asigurari nu a dat explicatii vizavi de filiera banilor pe care ii are in administrare? Pe de alta parte, daca noi, medicii, suntem niste prosti in ce priveste administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem dupa ce multi manageri de spitale au fost selectati din alte profesii? Si daca nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lasati pe bara colegii dumneavoastra de la Institutul de Sanatate Publica, domnule ministru? De ce n-am vazut nici un specialist in sanatate publica in functii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastra aveau scuza ca n-au auzit de acesti specialisti ? dar, in ce va priveste, vorbim despre colegii dumneavoastra de rezidentiat, vorbim despre conferentiarii si profesorii dumneavoastra, domnule ministru?
Chiar asa o parere proasta sa aveti despre cei care v-au invatat cum sa fiti ministru, domnule ministru?
Nu ma astept ca vreun decident sa ia in seama ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastra, domnule ministru. M-am obisnuit sa nu primesc raspunsuri, nici chiar la adresele oficiale in care semnalez decidentilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) ca bat campii. Altii mi-au spus, tot verbal, sa fac gura mai mica. Altii au relatat, in absenta, ca sunt o fiinta imprevizibila. M-am obisnuit cu toate astea, domnule ministru.
Cu un singur lucru nu m-am obisnuit, insa, acela fiind ca numai noi, practicienii, ajungem sa dam explicatii pacientilor si rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie sa justificam incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicina onesta in 2009. Pe noi se supara pacientii si rudele lor cand cazurile nu merg bine, desi, doamne iarta-ma, stim ce ar trebui facut la cazul X, dar n-avem de unde sa-i oferim ceea ce ar necesita acelasi caz X ? si nu, nu vorbesc de nanotehnologii si de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de fese, de perfuzoare, de numarul angajatilor, de analgezice si de manusi de unica folosinta si de seringi.
Pe de alta parte, va marturisesc, domnule ministru, ca nu reusesc sa ma obisnuiesc cu ideea ca, prin tacere, devin complice cu un sistem care, in egala masura, afecteaza si starea de sanatate a populatiei, dar si onoarea profesiei medicale. Oh, da, stiu ca sunt patetic ? dar asa m-au educat ai mei acasa, de mic. Vreau sa spun ca exista cuvinte in care, eu unul, continui sa cred, domnule ministru, parandu-mi-se chiar mai importante decat accesoriile din jur. De altfel o sa vorbesc chiar acum si despre ele, despre accesorii?
Asadar! Sa nu va asteptati, cumva, sa-mi pun cenusa in cap pentru acele aspecte sistematic evitate in discutiile publice cu medici ? ma refer, cum altfel, la onorariile asa-zis necuvenite. Nu vreau sa initiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienti, asa ca nu va speriati, domnule ministru, ca as fi in stare sa ma aliez acum cu pacientii ca sa ne napustim, impreuna, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contra, am azi chef sa-mi ridic toata lumea in cap ? pe non-medici inclusiv. In ultima luna mi-am petrecut fiecare a cincea noapte in spital, prin urmare sunt obosit si nu-mi mai pasa de consecinte.
Sunt ani de zile, stimat public, de cand vi se tot spune ca medicina nu costa decat cei 16% despre soarta carora nu stim nimic, desi, o stiti prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastra, stimat public, va prefaceti ca asa ar trebui sa stea lucrurile desi auziti foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri stranse pentru ca un pacient nefericit sa fie operat in strainatate. Se vehiculeaza sume intre 20.000 si 140.000 de euro pentru o interventie, dar dumneavoastra va prefaceti ca aceste cereri de ajutor pentru niste semeni in reala suferinta sunt acceptabile atunci cand trebuie sa ne tratam in strainatate, dar ca devin inacceptabile cand trebuie platite acasa.
Medicina costa mult, foarte mult, al naibii de mult costa, doamnelor si domnilor.
De altfel, dumneavoastra insiva ati gasit solutia la aceasta problema ? adresarea la serviciile private. Acolo ati gasit si curatenia care va lipseste in spitalele de stat si modul de comunicare pe care vi l-ati dorit. Cu alte cuvinte, ati realizat ca un anumit standard al serviciilor costa niste bani pe care n-ati ezitat sa-i oferiti. Si acum, o sa va intreb, in ciuda vociferarilor: cati dintre dumneavoastra ati platit asigurari de sanatate complementare, care v-ar fi permis sa va adresati unor servicii superioare, si cati ati preferat sa platiti leasinguri la masini scumpe, bunuri electrocasnice etc?
Raspunsul, il cunoasteti mai bine decat mine: va este mai ieftin sa platiti onorarii cenusii la nevoie, decat o cota parte din venituri, permanent, asta lasand la o parte profilul comportamental de masa al romanilor, care prefera sa epateze cu un mobil foarte scump, decat sa fie abonati la serviciul de sanatate X.
Stiu, mie mi-e usor sa vorbesc din acest punct de vedere ? n-am cerut nicicand vreunui pacient nici un capat de ata si nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de alta parte, nici n-o sa-mi scada clientela dupa acest autodafe ? mai bine de 50% dintre pacientii mei nu ma cauta direct: ei ajung sa ma cunoasca doar dupa ce-si revin din socurile care ii aduc, din nefericire, la spital.
Dar, avand in vedere ca n-am cerut niciodata nimic, nimanui, as vrea ca atat eu, cat si colegii de varsta mea care, multi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodata, si care si-au petrecut in 23 de ani de practica (am facut calcule, domnule ministru!), cam sase ani de garzi puse cap la cap, colegi care, in plus, au stat in jur de 40% din timp peste program, fara a fi platiti nici oficial, nici neoficial ? in numele tuturor celor care v-au facut sanatosi, unii venind noaptea de acasa cand nu era treaba lor s-o faca, multi suplinind lipsa cronica de personal, in numele celor care v-au prelungit viata, ba chiar si in numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu si-au pus doar o simpla semnatura pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat in timp ce majoritatea dormeati ? in numele tuturor, va spun sa nu-i mai credeti pe toti ministrii sanatatii, mult mai interesati in exercitii de imagine decat in rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politica de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastra ? nu este dovada nici a slabei pregatiri a celei mai mari parti a medicilor si nici a unei imoralitati funciare a celor in halat alb.
Si, pentru ca tot avem un ministru al sanatatii cu dubla specialitate, o sa-mi permit urmatoarea afirmatie, stimat public: cand ai in buzunar bani pentru un Logan la mana a doua, e cel putin bizar sa ai pretentia sa mergi toata ziua-bunaziua intr-un Ferrari! Si, ca sa inchei subiectul banilor negri, nepermisi, sau cum vreti sa le spuneti, am sa va pun problema in felul urmator: problema fundamentala a practicianului este sa-si trateze toti pacientii in mod egal si fara sa conditioneze actul medical ? in rest, insa, sper ca nu doriti sa fiti tratati (doamne fereste!) de chirurgi carora sa le stea mintea la plata intretinerii sau care sa se imbulzeasca pe la cozi doar pentru ca am fi cu totii egali, sau care sa stea peste program doar pentru ca la noi in tara, n-au aparut inca listele de asteptare. Pe de alta parte, dumneavoastra insiva, chiar inconstient, aveti anumite asteptari de la imaginea simbolica a medicului (era sa spun de la engrama medicului) dar, numai cand aveti nevoie de el, aveti pretentia sa se ridice la respectivul nivel de asteptare. In rest, insa, cand slava domnului, sunteti sanatosi, ati dori ca medicii sa faca parte din marea masa a multimilor, ignorand realitatea despre ceea ce inseamna, cu adevarat, un medic.
Am sa inchei, discutand despre afirmatia absolut aiuritoare ca un coleg (fie el un scelerat care nu si-a vazut pacientul la nevoie) a incasat 104 milioane de lei intr-o luna.
Aceasta afirmatie determina o dilema r la Nae Catavencu ? am s-o expun, pentru ca domnul doctor Raed Arafat (of, cat de mult l-am admirat pentru realizarile de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu si nici nimeni altcineva, niciodata, n-am auzit de un salariu atat de mare in medicina romaneasca, la stat. Daca acel medic a primit, in mana, 104 milioane de lei la actualele tarife de plata, inseamna ca a petrecut in spital un numar de ore infiorator de mare ? un numar de ore nepermis prin codul muncii nu numai in tara noastra, ci oriunde pe pamant. De aici, ce deducem? Sau ca afirmatia este adevarata ? in consecinta, schema de personal din acel spital era ingrozitor de subtire (nu ma mir) si ca nu era alta solutie, decat ca respectivul medic sa stea la nesfarsit in spital. Prin urmare, vina medicului care nu si-a vazut pacientul (asta n-am sa inteleg niciodata, indiferent cat de istovit ar fi fost) trebuia impartita cu vina sistemului supervizat de dumneavoastra, domnule ministru, sistem care permite incalcarea legii in ce priveste numarul de ore lucrat. In context, va intreb inca o data: cum intentionati sa manageriati politica de personal, domnule ministru, in conditiile in care Romania are cu 30% mai putini medici decat este necesar? Nu uitati ca si eu vorbesc la rece ? dar pot eu sa stiu cum o sa reactionez dupa ce o sa ma ajutati sa castig 104 milioane de lei, petrecand o luna intreaga la serviciu? Poate ca o sa-mi vad pacientul, totusi ? dar credeti ca o sa-l examinez corect?
Ce parere aveti, domnule ministru?
Pe de alta parte? chiar 104 milioane?!?! Si daca domnul Arafat nu s-a uitat cu atentie pe fluturas si a facut o asertiune nefondata?
Daca se dovedeste varianta neatentiei, o sa va fie greu s-o justificati in fata colegilor care, lucrand cu mult peste program, abia daca reusesc sa ridice cel mult 40% din acel salariu, dupa o luna de lucru istovitoare. Asa ca ma intreb si eu, cu naivitate, de ce a trebuit sa vehiculati un lucru intr-atat de neadevarat pe posturile TV, domnule ministru?

Cu stima,

Un Impricinat de Medic