Firma de avocatură Schoenherr și Asociații SCA anunță câștigătorii premiilor puse în joc în cadrul ediției a treia a concursului de eseuri „law, sweet law‟, în valoare totală de 18.000 lei. Pe lângă acordarea celor șase premii pentru cele mai bune eseuri depuse, Schoenherr a selectat dintre participanții la concurs un număr de 10 studenți la Drept, pe care i-a invitat să deruleze un stagiu de practică în cadrul programului de internship plătit organizat de firmă în vara aceasta.
„Și la această ediție a concursului 'law, sweet law' am primit multe lucrări remarcabile, care denotă pasiunea pentru Drept și creativitatea autorilor. Eseurile înscrise în concurs de studenți la facultăți de Drept din toată țara ne reafirmă încrederea pe care o avem în potențialul viitoarei generații de profesioniști din domeniul juridic.‟ – a declarat Ana Lupșor, HR manager în cadrul Schoenherr și Asociații SCA.
Cele șase premii în valoare de 3.000 lei fiecare, câte unul pentru fiecare dintre cele șase teme de concurs, le-au fost acordate următorilor studenți la Drept:
- Mălina Harasim (studentă în anul al II-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București) a câștigat premiul pentru cel mai bun eseu la categoria de concurs banking & finance and capital markets, având tema „Crowdfunding vs. oferta publică inițială (IPO). Asemenări și deosebiri‟;
- Carla Elena Sava (studentă în anul al II-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Groningen, Olanda) a câștigat premiul pentru cel mai bun eseu la categoria de concurs competition, având tema „Schimbul de informații sensibile între concurenți – practica recentă a autorităților de concurență la nivel european‟;
- Damian Ureche (student în anul al II-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București) a câștigat premiul pentru cel mai bun eseu la categoria de concurs corporate/M&A, având tema „Structurarea ofertei pentru a satisface nevoile ambelor părți în tranzacțiile de fuziuni și achiziții”;
- Diana Maria Musca (studentă în anul al III-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca) a câștigat premiul pentru cel mai bun eseu la categoria de concurs data protection, având tema „Sistemele de supraveghere video în spațiul public. Condiții pentru implementarea lor în conformitate cu cerințele GDPR‟;
- Elena-Iustina Boca (studentă în anul al III-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București) a câștigat premiul pentru cel mai bun eseu la categoria de concurs dispute resolution, având tema „Sancțiunea contravențională complementară, măsură administrativă și civilă‟;
- Eduard Acsinte (student în anul al II-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București) a câștigat premiul pentru cel mai bun eseu la categoria de concurs real estate, având tema „Posibilitatea edificării unei construcții (e.g. etaje suplimentare, parc fotovoltaic) pe imobilul-construcție aparținând altei persoane‟.
Premiile au fost acordate în cadrul unui eveniment organizat la sediul Schoenherr și Asociații SCA. „Suntem încântați să oferim aceste premii binemeritate, nerăbdători să începem colaborarea cu studenții selectați pentru stagii de practică și curioși să îi cunoaștem pe participanții la edițiile viitoare ale acestui concurs.‟ – a declarat, cu această ocazie, Ana Lupșor.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa