Schimbare de sezon: cum facem față dinților sensibili?

octombrie 1, 2021

Odată cu schimbarea sezoanelor, dinții noștri par că trec printr-o perioadă de sensibilizare: am trecut de la înghețată la ceaiuri fierbinți, nu? Sensibilitatea dentară este o senzație cu care peste 50 de milioane de adulți se confruntă, la nivel global. Dr. Andrei Constantinovici, smile-artisan la o clinică stomatologică din București, ne vorbește despre ce presupune sensibilitatea dentară și cum putem să o gestionăm.

De ce sunt dinții mei sensibili?

Sensibilitatea dentară are de-a face cu trei părți din cavitatea noastră orală: smalțul, cementum și dentina. Smalțul este stratul protector care ne păstrează dinții feriți de pete și ciobituri.

Cimentul sau cementul este partea care are și ea rol protector, însă pentru rădăcinile dinților și gingii. Dentina este un strat dur, conectat la nervii noștri, care se regăsește sub cementum și smalț. Când dentina este expusă, nervii dinților și gingiilor noastre sunt mai predispuse la sensibilitate și durere. Sensibilitatea dentară este provocată, în general, de:

  • smalț dentar tocit

  • ciobituri sau fracturi în dinți

  • schimbarea de temperatură care pune presiune pe sinusurile noastre, conducând la durere gingivală.

Cum fac față dinților sensibili?

  1. Folosește o periuță cu perii moi

Când îți cumperi periuța de dinți, nu o alege pe cea cu perii tari în ideea că „va curăța mai bine”. Dimpotrivă, alege o periuță de dinți cu perii moi sau extrem de moi, variante care sunt mult mai puțin abrazive și mai delicate cu smalțul nostru.

Dacă știi deja ce înseamnă să porți aparatul dentar, probabil știi și cât de importantă este tehnica de periaj - nu peria niciodată dinții cu mișcări agresive de stânga-dreapta; ține periuța în unghi de 45 de grade și periază dinspre gingie spre dinte, cu mișcări blânde de „măturare”.

  1. Folosește o gutieră în timpul nopții

Dinții sunt sensibilizați și de popularul „scrâșnit din dinți” numit, de fapt, bruxism - această afecțiune duce la deteriorarea smalțului dentar, făcând dinții mai vulnerabili la sensibilitate și durere. De aceea, dacă știi că îți scrâșnești dinții în somn (sau chiar și în timpul zilei), mergi la stomatolog pentru a-ți comanda o gutieră personalizată, care va proteja dantura de o posibilă deteriorare a smalțului dentar.

O gutieră este necesară și atunci când ai lucrări protetice - dacă ai o coroană dentară și îți scrâșnești dinții (in)conștient, nu vei face decât să îi scurtezi durata de viață. Iar când vorbim de costuri, cu siguranță un pret coroana dentara nouă va fi mai ridicat decât comandarea unei gutiere.

  1. Evită mâncărurile și băuturile acide

Multe dintre alimentele naturale și procesate conțin ingrediente acide care deteriorează smalțul dentar, provocând sensibilitate. Cafeaua, murăturile, băuturile carbogazoase, energizantele, fructele uscate, roșiile și sucul de fructe fac parte din această categorie a alimentelor acide.

Mai mult de atât, evită să îți periezi dinții imediat după ce consumi un aliment acid - dacă te periezi imediat după masă, nu vei face decât să accelerezi deteriorarea smalțului dentar.

  1. Încorporează fluorul în rutina ta

Fluorul este un mineral natural esențial pentru dinți puternici - ajută împotriva formării cariilor și protejează dinții de sensibilitate. Alege să încoporezi fluorul în rutina ta atât prin dietă (struguri, cartofi, spanac, pește), cât și prin produsele orale (pasta de dinți cu fluor sau apa de dinți cu fluor).

Sensibilitatea dentară persistentă nu este imposibil de gestionat - cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru sănătatea ta orală este să te asiguri că ai o rutină de îngrijire corespunzătoare, dar și că vizitezi regulat cabinetul stomatologului. Sensibilitatea dentară îți poate afecta nu doar sănătatea cavității orale, ci întreaga calitate a vieții - nu o lăsa să facă asta. Atât timp cât este diagnosticată timpuriu, sensibilitatea poate fi ținută sub control.

 

 

Cauti Gazduire Web? Alege Speedhost.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro