SAPTAMANA SPATIULUI, IN IANUARIE PE NATIONAL GEOGRAPHIC CHANNEL

ianuarie 5, 2009

Dacă am putea ajunge la capătul Universului, ce-am găsi acolo? Cum reuşeşte Universul să rămână un tot unitar şi ce ar putea duce la sfârşitul lui chiar şi în zilele noatre? Cu patru documentare speciale în premieră, Săptămâna Spaţiului de pe National Geographic Channel vă poartă într-o călătorie senzaţională prin cosmos pentru a vedea cum iau naştere stelele, încotro se îndreaptă soarta Universului, dacă există viaţă pe alte planete şi pentru a analiza cel mai misterios şi terifiant fenomen: găurile negre.

Având premiera pe 11 ianuarie, de la 21:00, SĂPTĂMÂNA SPAŢIULUI foloseşte imagini complexe generate pe computer pentru a ilustra ceea ce se găseşte dincolo de planeta noastră. Săptămâna Spaţiului realizează o îndrăzneață analiză cu privire la viitorul Pământului, al galaxiei Calea Lactee şi al întregului universului. Va fi acesta distrus atom cu atom până când vor râmâne doar particulele fundamentale sau toate stelele se vor stinge treptat, lăsând universul rece şi lipsit de viaţă?

Documentarul PRINTRE STELE se aventurează către cele mai îndepărtate puncte ale existenţei noastre şi explică fenomene extraordinare ce au loc la trilioane de kilometri distanţă de Pământ. HUBBLE: ULTIMA FRONTIERĂ investighează reuşitele unui telescop spaţial care a dovedit existenţa găurilor negre şi care a captat în imagini evenimente cataclismice nemaivăzute. MONŞTRI COSMICI pătrunde în interiorul găurilor negre – forţe atât de puternice încât nici lumina nu le poate scăpa - în timp ce SFÂRŞITUL UNIVERSULUI analizează trei teorii despre sfârşitul universului anticipat peste 50 de miliarde de ani de acum.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro