Samsung acuză Apple pentru încălcarea unor patente cu privire la aplicaţia FaceTime

aprilie 22, 2014

În continuare procesul dintre Apple şi Samsung ia amploare. După ce Samsung s-a apărat în faţa unor acuzaţii aduse de Apple care susţineau faptul că sud-coreeni au încălcat unele patente cu privire la iPhone, aceştia acuză acum rivalii de la Apple că încalcă două patente cu privire la aplicaţia FaceTime.

Compania coreeana şi-a încheiat apărarea luni, 21 aprilie, ca apoi să aducă argumente cu privire la cele două patente pe care Apple le-a încălcat.

Primul martor pe care Samsung l-a adus a fost Michael Freeman, care a declarat faptul că el împreuna cu familia lui au creat în 1990 o tehnologie pentru transmisii video, invenţie care a fost patentată în 1994 sub numarul ‘239,  iar apoi vândută către Samsung în octombrie 2011 pentru 2.3 milioane de dolari.

Apoi, Dan Schonfeld, profesor la Universitatea din Illinois Chicago, a declarat faptul că Apple a încălcat patentul ‘239, folosindu-se de aplicaţia FaceTime pentru a ataşa fişiere video în mesaje şi emailuri.

Ken Parulski, un expert care a făcut parte din echipa Kodak, cea care a creat prima cameră foto color, a declarat că Apple a încălcat un alt patent Samsung cu privire la organizarea fişierelor video şi a imaginilor. “Aceasta este o invenţie fundamentală care este folosită la nivel global în ziua de azi”.

Chiar dacă cele două companii cer despăgubiri, cazul nu se rezumă doar la bani, miza cea mare fiind dominarea pieţei de telefonie mobilă. Apple primeşte două treimi din vânzări doar din iPhone şi iPad iar sud-coreeni de la Samsung sunt cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, ambele vrând să işi păstreze statutul dominant pe piaţă.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro