SAHIA FILM – BACK IN BUSINESS

iunie 1, 2006

Comunicat de presa:
La 110 ani de la prima proiectie de film din Romania si, poate, deloc intamplator, in ziua in care in Parlamentul Romaniei se voteaza noua Lege a Cinematografiei, Studioul Cinematografic Sahia Film va anunta, cu mandrie, ca reintra in afaceri.

Perioada care a trecut, dupa Revolutia din ’89, a insemnat declinul celui mai vechi (si in acelasi timp celui mai prolific) studio cinematografic de film documentar din Romania. De la dezinteresul celor de care depindea buna desfasurare a activitatii studioului si pana la interesele unor “investitori”, care nu doresc decat valorile imobiliare pe care le detine Sahia Film, nu a fost decat un pas. Astfel, falimentul programat al societatii era aproape iminent, datorat unor “grupuri de interese”, care au lucrat “underground”, meticulos, ajungand foarte aproape de telul propus, in speta, falimentarea Sahia Film si vanzarea ei ca o “piatra de moara” agatata de gatul Ministerului Culturii si Cultelor.

Nu a fost sa fie asa. Actuala conducere a Ministerului Culturii si Cultelor, a inteles, in ceasul al doisprezecelea, ca Sahia Film nu moare si nu se preda. Este foarte adevarat ca privatizarea este iminenta si benefica societatii, dar, credem noi, ar trebui sa mai stopam elanul acestor “grupuri de interese” care doresc inavutirea peste noapte, prin falimentarea societatilor de stat si cumpararea lor pe nimic.

Drept urmare, la data prezentului comunicat de presa, putem enunta faptul ca Sahia Film nu face parte dintre societatile menite sa ajunga pe mana unor “sacali imobiliari” care abia asteapta sa se infrupte din agonia unui “mort frumos cu ochii vii”…

Actuala conducere a Studioului Cinematografic Sahia Film a reusit redresarea societatii, achitarea integrala a datoriilor de peste 10 miliarde lei vechi la bugetul de stat, a inchis exercitiul financiar al anului 2005 cu un profit de 1 miliard lei vechi si revine in afaceri. Astfel, putem afirma ca incepand cu data de astazi, Sahia Film isi indeplineste, cu succes, obiectul de activitate, in speta, productia cinematografica si video. Ca sa putem produce, aveam nevoie, in primul rand, de aparatura tehnica de specialitate, precum si de un personal profesionist. Pentru inceput, avand in vedere ca Sahia Film este, totusi, cel mai important producator de film documentar, se vor produce un numar de 40 de filme documentare, avand tematici diverse, pentru beneficiari atat din tara, cat si din strainatate. In perioada imediat urmatoare, Sahia Film va investi peste 10 miliarde lei vechi in aparatura de ultima generatie, definitivand carul de televiziune, studioul video de televiziune si grupurile de montaj video. Este stiut faptul ca, datorita unei evolutii fulminante a tehnicii din domeniu, productia este mult mai eficienta prin intermediul aparaturii digitale, ceea ce ne-a obligat si pe noi sa ne reprofilam.

De asemenea, se vor relua negocierile referitoare la realizarea in premiera mondiala a primului DVD care sa contina parte din activitatea prodigioasa a maestrului naiului romanesc, Gheorghe Zamfir, proiect care va beneficia de o promovare intensa atat in tara, dar, mai ales, in strainatate, cunoscut fiind faptul ca maestrul este cel mai prolific “ambasador” al culturii romanesti.

Vorbind de proiecte, dupa cum v-am instiintat intr-un comunicat de presa anterior, Sahia Film va organiza, produce si transmite, in parteneriat cu Societatea Romana de Televiziune, Festivalul de Film Documentar “Redivivus”, proiect menit sa relanseze interesul tinerilor regizori si producatori pentru filmul documentar, segment al productiei cinematografice intrat intr-un con de umbra evident. Festivalul se va bucura de nume sonore ale cinematografiei romanesti, din juriu facand parte personalitati care au raspuns deja prezent invitatiei noastre si pe care-i vom anunta in cadrul unei conferinte de presa, la momentul oportun.

Cel mai ambitios proiect al Sahiei Film este productia emisiunii de televiziune “SPUNE CE TE DOARE”, emisiune cu caracter social, prin care producatorii vor incerca sa rezolve problemele cetateanului care se loveste, zilnic, de un zid al birocratiei sau al indiferentei unora dintre cei de care depinde rezolvarea problemei sale. Astfel, in locatii super cunoscute, vor fi amplasate echipele de filmare ale Sahia Film, echipe care vor inregistra timp de 8 ore pe zi, doleantele cetatenilor. Analiza doleantelor se va face de catre redactorii sociali ai Sahia Film, redactori care le vor transmite catre autoritatile locale, urmand ca fiecare caz in parte sa fie analizat spre rezolvare de catre factorii de decizie. Rezolvarea cazurilor se va face, in direct, in cadrul unei emisiuni televizate, unde vor fi prezenti atat cetateanul, cat si cel de care depinde rezolvarea problemei sale. Ceea ce dorim noi, este rezolvarea accesului cat mai direct si cat mai rapid al cetateanului la autoritatile locale, autoritati care, de cele mai multe ori, nu cunosc aceste probleme datorita lipsei de comunicare.

In consecinta, veti auzi, cat de curand, vesti bune din partea Sahia Film. De cate ori veti auzi vorbindu-se de bine de noi, sa stiti ca ne-am “dat doctoratul” in managementul unei situatii de criza. Pentru tot ce s-a intamplat, in ultimii 15 ani, la Sahia Film, anumite persoane, precum si anumite “personalitati”, ar trebui sa infunde puscaria. Probabil ca nu se va intampla asta, deoarece caracatita grupurilor de interese de care vorbeam mai sus, are tentaculele foarte bine infipte in sistem. Noi nu dorim decat sa fim lasati sa ne indeplinim obiectul de activitate si sa putem reda in circuitul cinematografic acest studio care, este deja, parte din istoria tarii. Cei care s-au facut vinovati de situatia Sahia Film, probabil, vor fi judecati doar de aceasta istorie…

Nu in ultimul rand, ne facem o datorie morala de onoare, sa va multumim, dvs, presei, pentru sprijinul acordat, in ultima perioada, in mediatizarea corecta a situatiei grele prin care a trecut Sahia Film. V-am simtit aproape, ceea ce ne-a dat garantia ca veti ramane acelasi “arbitru impartial”, de care are nevoie fiecare societate aflata intr-o situatie similara cu a noastra.

In incheiere, putem afirma ca, in sfarsit, Sahia Film poate divaga pe tema proverbului “Nu mor caii cand vor cainii”.

Director General SC “Sahia Film” SA - Marius Iurascu

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro