S-a dat startul întâlnirilor cu membrii Cabinetului de miniștri, în contextul pregătirilor pentru preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene

septembrie 3, 2018

Luni, 3 septembrie 2018, a avut loc intrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, prima dintr-o serie de intalniri cu membrii Cabinetului de miniștri, in contextul accelerării procesului de pregătire a Președinției Romaniei la Consiliul Uniunii Europene. La intalnire a participat și ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, care coordonează procesul de pregătire pentru preluarea mandatului pe care țara noastră il va exercita, in premieră, in primul semestru al anului viitor. - Pregătirea și exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene reprezintă o prioritate a Guvernului Romaniei. In cadrul acestui efort colectiv, bine coordonat, in care sunt implicate toate instituțiile administrației publice centrale, vom avea oportunitatea de a demonstra, pentru prima dată de la momentul aderării la Uniunea Europeană, cum traducem in fapte viziunea politică pro-europeană a ţării noastre şi cum vom mobiliza administrația publică din Romania pentru promovarea interesului european. De aceea, am inceput astăzi o serie de intalniri cu membrii Cabinetului pe care-l conduc, pentru a pune la punct toate detaliile specifice fiecărui portofoliu in parte, astfel ca la 1 ianuarie 2019 să fim pregătiți pentru a prelua, fără sincope, responsabilitățile care ne vor reveni- , a declarat premierul Viorica Dăncilă. In cadrul reuniunii au fost agreate liniile de acțiune ale Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat in vederea indeplinirii cu succes a prerogativelor asumate acestui demers, printre prioritățile instituției aflandu-se finalizarea unui număr cat mai mare de dosare legislative de interes european, aflate in acest moment in diferite stadii de negociere, precum și organizarea unui număr de 6 evenimente in Romania, pe durata mandatului. Informații suplimentare Romania va asuma, in perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație intre statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. In timpul exercitării Președinției, Romania va reprezenta Consiliul Uniunii Europene in dialogul cu celelalte instituții europene, in special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrand, de asemenea, in stransă coordonare cu Președintele Consiliului European in cadrul procesului decizional. Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrandu-se in principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro