Rosia Monta, o preocupare europeana

iunie 14, 2013

Pana la sfarsitul anului Rosia Montana va avea un plan de salvare prin protejarea patrimoniului si dezvoltarea economica si sociala a comunitatii.

Astazi, 13 iunie 2013 a avut loc conferinta de presa comuna a Fundatiei Pro Patrimonio, Asociatiei ARA – Arhitectura. Restaurare. Arheologie, Asociatiei Alburnus Maior, Parohiei Unitariene Rosia Montana, Ordinului Arhitectilor din Romania si ICOMOS Romania, care au prezentat semnificatia si consecintele inscrierii Rosiei Montane in noul program de salvare a patrimoniului european intitulat „7 Most Endangered” – Cele mai periclitate 7 monumente, anuntata ieri de Europa Nostra la Biroul din Atena al Parlamentului European.

Importanta exceptionala a patrimoniului cultural si natural, precum si pericolul grav care il ameninta au recomandat inscrierea sitului in acest program. Va urma o misiune comuna a celor trei organizatii initiatoare ale programului „7 Most Endangered” – Europa Nostra, Banca Europeana de Investitii si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – care va analiza situatia sitului pornind de la dosarul de candidatura. Va fi propus un plan de salvare initial, cu actiuni si termene concrete, prezentat public in data de 5 decembrie 2013 la Parlamentul European.

Dosarul care a fundamentat propunerea comuna a organizatiilor semnatare, asumat de Europa Nostra si bancile partenere prin includerea in lista celor 7 monumente, cuprinde un plan de actiune structurat pe 10 directii distincte carora le corespund proiecte concrete. Planul urmareste sa contribuie eficient la pastrarea patrimoniului cultural al sitului prin cercetare si documentare, prin conservare directa si punere in valoare. Actiunile prevazute, alaturi de implicarea comunitatii locale, vor genera un impact amplu atat in mediul profesional cat si in randul publicului, la nivel local, national si international. Planul va contribui la mentinerea si cresterea veniturilor comunitatii, protejand in acelasi timp biodiversitatea si valoarea habitatelor recunoscute international care au sustinut comunitatea traditionala.

Subliniem importanta inscrierii Rosiei Montane in programul „7 Most Endangered” prin reechilibrarea situatiei patrimoniului cultural si natural, atata timp ignorat de autoritatile romane iar acum adus in centrul discutiilor europene. Asteptam ca statul roman sa iasa din izolarea in care s-a pozitionat fata de problema patrimoniului Rosiei Montane si sa raspunda onorabil acestui apel european. Este momentul alcatuirii unui plan coerent de masuri, care sa reorienteze politica de dezvoltare locala de la modelul monoindustrial – falimentar – catre o abordare diversificata, un plan la care sa contribuie nu numai comunitatea locala si societatea civila, ci si autoritatile.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro