România va participa la Târgul de Carte de la Londra

aprilie 3, 2014

Târgul Internațional de Carte de la Londra (London Book Fair) se va desfășura între 8 și 10 aprilie și este unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte, destinat profesionistilor din domeniu.

Invitatul special al Institutului Cultural Român la Târg este profesorul Nicolae Manolescu, al cărui volum Teme franceze (Editura ICR, 2006) a apărut de curând în limba engleza - French Themes. De asemenea, Ioana Pârvulescu, recent laureată cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene, Varujan Vosganian, unul dintre autorii români cu cel mai mare succes international şi Stela Brînzeanu și-au anunțat prezența la eveniment.

România participă pentru a șaptea oară, consecutiv, la Târgul de Carte de la Londra, prezența din acest an fiind și un omagiu adus voievodului Constantin Brâncoveanu, întrucât s-au împlinit 300 de ani de la moartea sa. Așadar, pentru a-l comemora, formele stilului brâncovenesc, precum și culorile iconografiei brâncovenești formează suportul vizual al standului românesc, precum și al tipăriturilor adiacente. La ediţia din acest an, România îşi propune să pună în evidenţă relaţia continuă dintre vechi şi nou, jocul complicat dintre tradiţie şi schimbare, având motto-ul „Toate-s vechi si nouă toate“.

Programul românesc nu se va desfăşura doar în pavilionul de la Earls Court, spaţiul principal al LBF, ci şi la sediul ICR Londra, la Casa Europei, sediul Reprezentanţei Comisiei Europene la Londra, şi la Librăria Europeană din Piccadilly Circus.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro