România, pe locul doi în Europa la rata deceselor cauzate de coronavirus

octombrie 21, 2020

Mortalitatea în România din cauza coronavirusului continuă să fie una foarte ridicată. Astfel, cu o rată a deceselor de 4,5 la 100.000 de locuitori, România se clasează pe locul 2 la nivel european fiind depășită doar de Cehia unde rata este de 7,1, conform Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor.

Pe locul trei se află Spania, cu o rată a deceselor la 14 zile de 3,8, urmată de Ungaria și Belgia.

În ultimele 14 zile, rata de incidență cumulativă a numărului de infectări din România a fost de 233.7 de cazuri la 100.000 de locuitori. Aici, România se află abia pe locul 14 la nivel european.

Cel mai rău stă Cehia cu 905.1 cazuri la 100.000 de locuitori. De altfel, Cehia este statul european cel mai dur afectat de valul doi ale pandemiei de coronavirus, autoritățile de la Praga luând în calcul și o carantină generală dacă situția nu se remediază în următoarele 14 zile.

În situații dificile se mai află și Belgia (828.6), Olanda (553.4), Franța (426.8), Spania (343.1), Slovenia (379.8) sau Slovacia (315.6).

În total, în Europa, de la debutul pandemiei au fost înregistrate 5.039.783 de cazuri de infectare cu coronavirus ș 202.062 de decese.

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro