România lui Vitalie - CCR: Declarațiile de avere nu vor mai fi publice

mai 30, 2025

Decizia CCR de a interzice publicarea deciziilor de avere ale demnitarilor este o lovitură dură pentru jurnalismul de investigație. O parte extrem de importantă a democrației.

Scandalul Nordis, angajările la Apele Române, Castelul primarului din Sinaia, rețeaua de legionari din România și multe, multe altele. Uneori justiția nu reușește să țină pasul cu anchetele colegilor din presă. Însă marele avantaj este că jurnaliștii de investigație vă informează pe dumneavoastră.

Chit că unii votează după criteriul ”a furat, dar a și făcut”, nu toți cetățenii sunt așa. Așa că am văzut cum unii politicieni, chiar și la aceste alegeri, au intrat în istorie. Istoria rușinoasă a ultimilor 30 de ani, când România tot încearcă să-și însănătoșească viața politică. O face inclusiv, dar mai ales datorită jurnaliștilor de investigație.

Trebuie să știți, un instrument important al jurnaliștilor de investigație este declarația de avere. Din păcate, în curând ei ar putea să nu mai aibă acces la declarațiile de avere ale demnitarilor publici.

Alex Nedea crede că jurnalismul de investigație a fost scos în afara legii. ”Bună ziua, sunt Alex Nedea de la Recorder” s-ar putea să nu mai fie o sperietoare pentru politicieni.

Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/

Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA

Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n

https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania

@euronews.romania

Sursa: Youtube / Euronews Romania

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro