România, locul 3 în UE la sărăcie infantilă

octombrie 16, 2025

33,8% dintre copiii români, adică aproape 1.300.000 de copii, trăiesc în sărăcie sau în risc de excluziune socială, peste media din Uniunea Europeană, cu aproape 10 procente peste media europeană. Este una dintre cele mai grave, dar și mai ignorate realități din România: sărăcia copiilor. Potrivit celui mai recent raport al organizației Salvați Copiii, mai mult de un copil din trei trăiește în sărăcie. Iar acolo unde părinții au un nivel scăzut de educație, procentul urcă dramatic - până la 75,8% dintre copii.

În mediul rural situația e și mai gravă: aproape 42% dintre copii cresc fără resursele minime pentru o viață decentă.

Abordăm acest subiect cel mai adesea din perspectivă emoțională, care, sigur e extrem de importantă. Dar există și altă consecință pe termen lung, care ne va afecta pe toți în egală măsură: cea economică.

”Salvați copiii” a calculat în cifre cât ne costă sărăcia copiilor noștri, iar cifrele sunt dramatice. Potrivit organizației ”un tânăr care părăsește timpuriu educația poate genera, de-a lungul vieții, costuri estimate între 1 milion și 2 milioane de Euro. În România, statul membru UE cu cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a școlii, costul cumulat al acestui fenomen este estimat la un nivel de 35,67% din PIB”.

Care este impactul acestor cifre în dezvoltarea economică a țării și ce soluții avem să le îmbunătățim, acestea au fost întrebările adresate invitaților emisiunii Euroeducația: Gabriela Alexandrescu, președinta organizației Salvați Copiii România, și Viforel Dorobanțu, directorul Școlii Gimnaziale din Curcani.

Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/

Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA

Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n

https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania

Sursa: Youtube / Euronews Romania

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro