Institutul Cultural Roman Madrid organizeaza participarea Teatrului Radu Stanca din Sibiu la cea de-a 54-a editie a Festivalului de Teatru Clasic de la Merida (21 iun - 30 aug). Piesa Electra, dupa Sofocle si Euripide, in regia lui Mihai Maniutiu va fi jucata in premiera in Spania in zilele de 26, 27 si 28 august 2008. Evenimentul de la Merida, numit si Festivalul secolului XXI, ofera spectatorilor reprezentatii de teatru, dans si muzica, intr-un spatiu magic, acela al Teatrului Roman unde, de-a lungul anilor, mii de persoane s-au bucurat de spectacole de exceptie. Programul anual al Festivalului, aflat sub patronajul Ministerului Culturii din Spania, se concentreaza in jurul operelor autorilor clasici greci si latini sau relationate cu tematica greco-latina si se celebreaza in fiecare an in lunile iulie si august.
Electra participa la sectiunea Otra Mirada (O alta privire). Teatrul Radu Stanca a mai fost prezent cu aceasta piesa la numeroase alte festivaluri internationale, precum: Europalia (Bruxelles), Theatre 140 Grad, Theatre City Budva, XXI Festival, Muntenegru, Mostra Internacional O Grande Teatro Do Mundo - MITE 06, Lisabona (Portugalia), MESS 45th International Theatre Festival Sarajevo (Bosnia si Hertegovina), Les Francophonies en Limousin, Limoges (Franta).
Ceea ce face din aceasta Electra un Eveniment este viziunea personala a unui mit vechi
recuperat pentru contemporaneitate. Pe de o parte, istoria unei fete care se razbuna si care
socheaza lumea in care traieste, dar pe care o va multumi cu dorinta ei arzatoare de
dreptate; pe de alta parte, interventia muzicii etnice a grupului Iza, regizorul Mihai Maniutiu
reusind sa combine farmecul textelor vechii tragedii grecesti, fondatoare a marilor mituri
europene, cu muzica de rezonanta arhaica ce-si are radacinile in tara sa. O Electra de azi
care vorbeste de dreptate si nu de razbunare - Alesio Boni, revista Scaena
Programul companiei Teatrului Radu Stanca din Sibiu include doua conferinte de presa, pe 25 august, la ora 12:00 si pe 26 august, dupa spectacol.
Dintre productiile prezente anul acesta la Festivalul de la Merida amintim Troienele de Euripide, Miles Gloriosus de Plaut, Oedip Rege de Sofocle, Ayax de Sofocle, Electra de Sofocle si Euripide, Timon din Atena de Shakespeare, Prometeu de Eschil, Vieti paralele de Plutarh, productii ale companiilor teatrale din Spania, Portugalia, Grecia si Romania. Piesele sunt prezentate atat in Teatrul si Amfiteatrul Roman cat si in Alcazaba Arabe. Teatrul Roman dispune de 2.950 de locuri, iar spectacolele au inregistrat in anii trecuti o medie zilnica de 2.258 de spectatori.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro