Romania fara cianura! Protestele continua pana la interzicerea cianurilor in minerit!

Asociatia Alburnus Maior se solidarizeaza cu toate comunitatile din tara ce lupta impotriva proiectelor distructive de minerit pe baza de cianuri. Alaturi de respingerea proiectului legislativ de distrugere a Rosiei Montane, impreuna cu respingerea acordului de mediu si includerea localitatii pe lista de propuneri a Romaniei pentru UNESCO, Alburnus Maior si sustinatorii sai cer interzicerea prin lege a folosirii cianurilor in minerit. Retelele de socializare anunta continuarea protestelor si sustinerea comuna a listei de revendicari. În Romania mai sunt 68 de zacaminte aurifere pe care le au in vedere spre exploatare mai multe companii in localitati precum Bucium, Baia Mare, Certej, Baita Craciunetti, Rovine.

Ieri s-a adoptat in Senat parcurgerea in procedura de urgenta a proiectului legislativ numarul B560 “Lege privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana si stimularea si facilitarea dezvoltarii activitatilor miniere in Romania”. În continuare sustinatorii campaniei sunt invitati sa isi contacteze parlamentarii si sa le ceara sa voteze impotriva acestei propuneri legislative de distrugere a Rosiei Montane.

La Rosia Montana continua lucrarile de restaurare a cladirilor istorice incluse in programul “Adopta o casa” si activitatile Școlii de Vara ARA. Din nefericire, angajati ai companiei bruscheaza si ameninta voluntarii prezenti. “Noi suntem pe schele si lucram la restaurarea caselor vechi si de patrimoniu din Rosia Montana. Lucram sub tirul continuu si neobosit al injuraturilor si amenintarilor pe care le primim din partea minerilor. Acestia stau toata ziua prin Piata Veche sau in fata birourilor companiei, iar in unele cazuri colegi de-ai nostri au fost imbranciti sau agresati verbal. Minerii se linistesc doar cand apare vreo echipa de la vreo televiziune, cand isi schimba discursul intr-unul lacrimogen de tipul \'nu avem ce manca, vrem loc de munca\'. Noi ne dorim sa fim lasati sa terminam lucrarile programului “Adopta o casa” inainte ca studentii voluntari sa plece pentru reinceperea anului universitar”, a declarat Virgil Apostol, membru ARA.

Protestele din Bucuresti continua adunand peste 1000 de oameni ce au blocat Bulevardul Regina Elisabeta cerand interzicerea cianurilor in minerit. Momentul cel mai emotionant al serii a fost reprezentat de concertul de muzica clasica a trei viori si un violoncel. Acest eveniment a readus participantilor aminte de dimensiunea culturala a Campaniei Salvati Rosia Montana ce cere de mai multi ani Ministerului Culturii includerea Rosiei Montane pe lista tentativa a Romaniei pentru UNESCO.

Protestele in strada vor continua pana in momentul in care:
- Parlamentul, prin Senat ti Camera Deputatilor, va vota respingerea proiectului de lege;
- Guvernul va respinge in procedura de urgenta prin hotarare de guvern acordul de mediu;
- Rotia Montana va fi inclusa pe lista tentativa a Romaniei pentru UNESCO;
- Cianura va fi interzisa prin lege in activitatile miniere din Romania;
- Cei patru initiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) si directorul ANRM (Gheorghe Dutu) vor fi demiti.

Pagina de Facebook Rosia Montana in UNESCO World Heritage, alaturi de multiple altele din mediile de socializare, anunta o noua mobilizare generala pentru data de 15 septembrie. Toti cei ce doresc interzicerea prin lege a folosirii cianurilor in minerit sunt asteptati la manifestarile din strazile numeroaselor orase din tara si strainatate.

 

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro