România continuă demersurile pentru trecerea la moneda euro

aprilie 22, 2017

Galerie foto Prima reuniune a Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro a avut loc astăzi, la Palatul Victoria. Ședința a fost prezidată de premierul Sorin Grindeanu, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, au participat in calitate de vicepreședinți ai Comitetului. Romania iși menține angajamentul de adoptare a monedei euro și face eforturi pentru pregătirea riguroasă a acestui proces, astfel incat trecerea la moneda unică să se facă la momentul oportun. - Sarcina noastră este una dublă. Pe de o parte, trebuie să facem ca această trecere să fie cat mai lină pentru cetățeni. Pe de altă parte, să ne asigurăm că această convergență monetară se face in paralel cu o dezvoltare echilibrată a regiunilor țării și cu o convergență a veniturilor cetățenilor romani, astfel incat să fie comparabile cu cele din alte state membre ale Uniunii Europene- , a afirmat premierul Sorin Grindeanu. La randul său, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a subliniat că abordarea procesului de adoptare a monedei euro trebuie să fie caracterizată de - prudență, responsabilitate și profunzime. Trebuie să ne concentrăm pe reducerea decalajelor de dezvoltare intre regiunile Romaniei, referindu-ne aici la infrastructură, venituri, PIB pe cap de locuitor. Doar astfel, trecerea la moneda euro va fi sustenabilă. Ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a precizat că Romania indeplinește toate criteriile de convergență nominală, potrivit Tratatului de la Maastricht, mai puțin participarea in Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II). - Cea mai importantă este, insă, convergența reală exprimată prin puterea de cumpărare și reducerea decalajelor regionale, a spus ministrul Finanțelor. In urma reuniunii, s-a stabilit continuarea analizei privind măsurile necesare pentru asigurarea trecerii la moneda euro, ținand cont de pregătirea economică, financiară, dar și de impactul și gradul de acceptare socio-culturală la nivelul populației. Guvernul și BNR vor colabora pentru continuarea acestei analize, pe baza căreia se va face un calendar de implementare a măsurilor necesare pentru pregătirea adoptării monedei unice. Membrii Comitetului au discutat, de asemenea, despre modul in care contextul european actual - dezbaterile pe tema viitorului Uniunii și declanșarea procedurilor de ieșire din UE a Marii Britanii - influențează procesul de aderare la euro. Un alt element important avut in vedere in cadrul pregătirii trecerii la moneda euro este preluarea de către Romania a președinției Consiliului UE, in primul semestru al anului 2019. - Romania este hotărată să susțină, in continuare, politicile de coeziune, in interiorul Uniunii. Avem toți același scop: o Uniune mai puternică, o Uniune in care statele membre au aceeași țintă. Adoptarea monedei euro este direcția corectă in care mergem și vrem să fim cu adevărat pregătiți pentru acest pas crucial pentru Romania, a subliniat șeful Executivului. Din Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro fac parte reprezentanţi ai principalelor instituţii care vor fi angrenate in proces: Banca Naţională a Romaniei, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei și cel al IMM-urilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Energiei, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză, Consiliul Concurenţei. Declarații ale premierului Sorin Grindeanu la inceputul reuniunii Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Bună dimineața, bine ați venit la prima reuniune a comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro. Ne intalnim intr-o perioadă in care știm cu toții, la nivelul Uniunii Europene, există tot felul de dezbateri privind viitorul construcției europene. Noi credem că acest viitor sau aceste dezbateri trebuie privite ca o oportunitate, nu ca un obstacol. Și iată că de la discuția cu o Europă cu mai multe viteze, acum, după reuniunea de la Roma, s-a ajuns la o Europă cu mai multe ritmuri. Dar, aceste ritmuri nu trebuie să ne diferențieze, ci tocmai să arate că noi cu toți mergem in aceiași direcție. Iar eu cred, că intalnirea noastră de astăzi are și acest scop. Trebuie să demonstrăm că Romania este hotărată să susțină, in continuare, politicile de coeziune, in interiorul Uniunii, și să arătăm că toți avem același scop: o Uniune mai puternică, o Uniune in care statele membre au același țintă. Eu cred, și noi credem, că sarcina noastră este una dublă, aceea de a vedea cum putem face ca această trecere la moneda euro să fie cat mai lină pentru cetățeni. Și aici trebuie să invățăm din practica țărilor care au trecut deja la euro, pornind dintr-o poziție similară cu a țării noastre. Sigur, noi vorbim de o schimbare majoră, care in mod natural intampină o rezistență, o reticență la schimbare, dar tocmai de aceea suntem, astăzi, și vom fi și in viitor aici, pentru a se pregăti acest proces cat mai riguros. Cealaltă dimensiune a sarcinii noastre, este să ne asigurăm că această convergență monetară se face in paralel cu convergența veniturilor. Trecerea la euro se poate face numai după ce, credem noi, și veniturile cetățenilor romani vor fi comparabile sau aproape, de cele din alte state membre ale Uniunii Europene. Au fost cateva lucruri de inceput pe care voiam să vi le spun, salut prezența domnului guvernator Mugur Isărescu și a celorlalți invitați, sigur, a domnului ministru al finanțelor, mulțumesc reprezentanților presei.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro