Robert Negoiță confirmă că nu va candida din partea PSD în alegerile locale

Robert Negoiță a anunțat public că nu va mai candida din partea PSD pentru un nou mandat de primar al Sectorului 3, posibilitate pe care o anunțase deja exlusiv pentru Europa Liberă într-un material publicat sâmbătă, 4 iulie.

„După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile și priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simțit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol.

Anunț public, astăzi, că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă", a scris Robert Negoiță pe Facebook.

El își argumentează decizia printr-o serie de atacuri dure la fostele conduceri ale PSD, dar și a celor care s-au menținut în conducerea actuala, vorbind de „epoca Dragnea – o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România", epoca Dăncilă – „o nouă rușine, fără precedent", și despre prezența „unor căpușe care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate și ținându-l captiv în vremuri trecute".

„Despre motivele acestei decizii previzibile am tot vorbit, dar o să le punctez încă o dată pe scurt: în ultimii cinci ani, am trăit numeroase dezamăgiri și revolte în calitate de membru PSD.

Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, în care politica pumnului în gură a consfințit dictatura absolută a unui individ ce a adus și promovat în conducerea PSD-ului multe nulități, a căror singură calitate a fost aceea de a lătra la ordin și de a asculta cu sfințenie comanda “Stăpânului”.

Aceste personaje au reușit, ulterior dispariției “jupânului” Dragnea, performanța istorică de a propune și susține un personaj ca Viorica Dăncilă ca reprezentant PSD în cursa pentru cea mai înaltă funcție publică din România, cea de președinte al țării. O nouă rușine, fără precedent în istoria partidului.

După acest fiasco, previzibil pentru orice om de bun simț, PSD-ul arată că este o structură mult prea slăbită de aceste “căpușe” care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate și ținându-l captiv în vremuri trecute.

Acești paraziți se știu foarte bine. Despre ei am vorbit și în trecut, dar, din nefericire, ei par că înving trecerea timpului și rămân să sugă sângele acestui partid, cred eu, până la moartea organismului gazdă…", motivează Robert Negoiță decizia luată.

Nu este însă la fel de critic și cu Marcel Ciolacu, ba chiar urează actualului lider interimar PSD succes în reformarea partidului.

„Ar fi nedrept să nu vorbesc, în încheiere, și despre actualul președinte al partidului, Marcel Ciolacu. Nu am uitat, Marcel, că ai fost printre puținii care au avut curajul ca, în cea mai neagră perioadă a dictaturii Dragnea, să-și pună semnătura pe documentul prin care ceream excluderea din partid a “Stăpânului”. Nu am uitat momentele, multe la număr, în care ai dat dovadă de caracter și diplomație și sunt convins sută la sută de bunele tale intenții în ceea ce privește viitorul PSD.

Din nefericire, în acest moment, nu cred că-ți dai seama de forța și de perenitatea acestor căpușe însetate de sânge, putere și întuneric, ce parazitează partidul. Îți apreciez dorința de a încerca reformarea acestui partid și vocația de Don Quijote. Dar îmi rezerv dreptul ca, în acest moment, să nu îți fiu Sancho Panza în această luptă, cred eu, cu morile de vânt.

Nu te supăra pe mine, pur și simplu nu mă mai regăsesc alături de oamenii despre care am făcut vorbire în rândurile de mai sus, nu pot veni să fac echipă cu astfel de oameni (inclusiv echipa de la București). Ar însemna să renunț la tot ceea ce am susținut și la toată lupta pe care am dus-o în ultimii ani.

Asta nu înseamnă că, deși drumurile noastre se despart, nu-ți doresc succes, iar posibila ta victorie și implicit o reformare a partidului, va fi și pentru mine o reparație morală a ultimilor ani petrecuți în PSD", conchide Robert Negoiță.

Sâmbătă, Robert Negoiță spunea, pentru Europa Liberă, că nu știe dacă mai este membru PSD sau nu, spunând că a pierdut șirul momentelor când a fost sancționat de partid. Nu crede nici el într-o alianță PSD- Pro România.

„Ar trebui să-i întrebați pe cei de la partid, nu m-a preocupat situația. În opinia mea nu este nevoie de o astfel de alianță PSD-Pro România, ba dimpotrivă. Bucureștenii trebuie să aibă o ofertă suficient de largă, astfel încât să aibă de unde alege. Așa consider că e democratic. Un lider ar trebui să depășească propriile avantaje, nu doar ce e bine pentru el, ci pentru comunitate. Nu cred că Victor Ponta va candida pentru Primăria Capitalei”, a declarat Negoiță pentru Europa Liberă.

Întrebat atunci dacă va candida sigur din partea PSD, Negoiță a răspuns: „nu”.

„Pentru mine, pentru apropiați, pentru cei care mă cunosc și știu cum gândesc, nu e o surpriză. Nici măcar pentru PSD nu cred că e o surpriză, dacă sunt realiști”, a spus pentru Europa Liberă, Robert Negoiță.

 

Sursa: europalibera.org