Rezervati-va un loc la Targul Economico-Juridic EconomicFest

august 13, 2009

In perioada 15-18 octombrie 2009, World Trade Center Bucuresti gazduieste prima editie a Targul Economico-Juridic EconomicFest, un concept integrat si inedit pe piata expozitionala din Romania, dedicat tuturor celor care isi desfasoara activitatea direct sau conex in sectorul economico-juridic.

In calitate de expozanti, vor participa la eveniment: ministere şi organisme ale administraţiei de stat care conduc sectorul economico-juridic in Romania, banci, companii de training si consultanta economico-juridica, de afaceri, management, marketing, elaborare proiecte pentru accesare fonduri structurale, furnizori de solutii informatice, editori de carte, firme de audit si contabilitate, consultanta in domeniul resurselor umane si formare profesionala, case de avocatura, firme de brokeraj, ziare si reviste de profil.

Pe parcursul celor patru zile de desfasurare a evenimentului EconomicFest, sunt programate o serie de manifestari (forum, conferinte, workshopuri), dezbateri pe teme de real interes, adaptate si menite sa sustina, sa completeze si sa vina in sprijinul cerintelor tot mai acute de imbunatatire a situatiei actuale, printr-o mai buna informare si identificarea de solutii optime adaptate specificului activitatii.

Expunerile vor fi sustinute de reprezentanti din cadrul celor mai importante institutii, companii, cei mai apreciati traineri, consultanti, analisti, lideri de opinie din mediul academic, de business si clasa politica.

Conferintele se adreseaza administratorilor de societati, directorilor de institutii si organizatii, sefilor de departamente, economistilor, juristilor, oamenilor de afaceri proactivi, trainerilor, consultantilor si tuturor celor preocupati de identificarea de noi solutii pentru atingerea obiectivelor in contextul actual extrem de dificil pentru mediul de afaceri.

Sunt invitati sa viziteze targul EconomicFest toti cei care sunt preocupati in mod direct sau conex de activitatile economico-juridice, cei interesati de perfectionare profesionala, de gasirea unui training specializat, de accesarea fondurilor europene nerambursabile, de solutii informatice adaptate cerintelor actuale, care sa eficientizeze munca de zi cu zi, cei care sunt in cautarea unui angajat nou, a unui consultant, a unui avocat sau, de ce nu, a unor idei sau parteneri de afaceri.
Intrarea vizitatorilor in spatiul expozitional va fi libera.

Partener oficial al evenimentului: Ministerul Economiei – Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”.

Parteneri: Televiziunea Romana, Money Express, Business Standard, The Money Consulting, Project Management Institute, European Project Consulting, Drept Online, Indaco, Proiect ContaPlus, Business Texin, 100% Construct.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro