Revista AutoExpert implineste luna aceasta 100 de editii de la prima aparitie a publicatiei

februarie 15, 2010

Universul AutoExpert, exemplu edificator de profesionalism, longevitate si consolidare a unor legaturi care s-au pastrat pana in present, te surprinde in editia aniversara cu cele mai importante momente din istoria revistei in acesti 10 ani, cu prezentarea modelelor de senzatie pentru 2010 si lansarile anului.

Cu 100 de numere si peste 1 milion de exemplare, am dobandit expertiza a 1268 de masini testate, 353 de teste comparative si participarea la peste 200 de lansari si expozitii internationale.

Am inceput plini de entuziasm scrierea unui volum dedicat lumii auto romanesti si am ajuns astazi, una dintre principalele voci din presa auto, iar volumul depaseste 15.000 de pagini. Un loc aparte in dezvoltarea proiectului AutoExpert l-a avut industria auto. In acesti ani am lucrat cu oameni extraordinari, care au tratat automobilul nu doar ca pe o afacere, ci si ca pe un spirit care trebuie cultivat si dezvoltat. Mi-e greu sa-i insir pe toti, majoritatea regasindu-se in paginile acestui numar, si de accea sper sa-mi accepte un MULTUMESC global. Acelasi MULTUMESC se indreapta si catre cititori si sper sa ramanem impreuna macar pana la numarul 1000. a declarat Florin Micu, Publisher revista AutoExpert.

Cu editia aniversara 100, AutoExpert deschide anul cu acest proiect din care nu lipsesc noutatile si informatiile utile. Am scris peste 170 de pagini despre lansarile auto ale anului 2010 si am analizat 10 dintre cele mai noi modele care vor fi disponibile la vanzare in anul curent: Alfa Romeo Giulietta; Audi A8; BMW Seria 5; Chevrolet Spark; Citroen C3; Ford Focus; Mercedes Benz SLS AMG; Mitsubishi Outlander; Opel Astra, VW Amarok.

AutoExpert isi asuma in continuare rolul de publicatie serioasa si inovatoare, o poveste de succes pe care am inceput-o in 2000 si, care continua.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro