Restricții de Sf. Parascheva. Numai pentru ieșeni, fără atingerea raclei

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a stabilit în şedinţa extraordinară de marţi seară că pelerinii care vin la Iași în perioada sărbătorii religioase ocazionate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva să nu mai atingă racla în care se află moaştele acesteia. În schimb, credincioșii sunt obligați să poarte măști, să păstreze distanța cât stau la rând și să se dezinfecteze pe mâini.

„Arhiepiscopia Iaşilor are obligaţia delimitării raclei cu Moaştele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta", se precizează în hotărârea CJSU Iaşi.

De asemenea, CJSU i-a atribuit Arhiepiscopiei Iașilor responsabilitatea de a delimita un perimetru, având ca punct de referinţă Ansamblul Mitropolitan Iaşi, în care este permis accesul doar pentru pelerinii cu domiciliul sau reședința în municipiul Iași. Perimetrul va fi stabilit de comun acord cu organele de ordine și cu primăria Iași iar accesul în zonă se va face doar cu actul de identitate.

„În perimetrul indicat, organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanţări fizice de minim 1,5 m între persoane. Conform Hotărârii CJSU din luna iunie, este instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice închise şi deschise de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi. Pe teritoriul municipiului Iaşi se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri", se menţionează în decizia CJSU.

Conform aceleiaşi decizii, accesul credincioşilor în lăcaşul de cult se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane.

„La intrarea în Ansamblul Mitropolitan Iaşi sau în proximitatea acestuia, în funcţie de modul de stabilire a perimetrului delimitat, persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.Organizatorii au obligaţia efectuării triajului observaţional al pelerinilor. Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) în Ansamblul Mitropolitan Iaşi şi a perimetrului delimitat. Se dispune în sarcina organizatorilor să amplaseze, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în Ansamblul Mitropolitan Iaşi şi în perimetrul menţionat. Se dispune în sarcina organizatorilor ca la activităţile religioase din interiorul Ansamblului Mitropolitan Iaşi şi în perimetrul menţionat să se organizeze circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit", transmite CJSU.

Pe șoselele din judeţ şi din municipiul Iaşi au fost instalate filtre formate din echipaje mixte ale Jandarmeriei Române şi IPJ Iaşi care vor acţiona conform planurilor de măsuri specifice.

Mihai Chirica a cerut luni sprijinul Ministerului Afacerilor Interne pentru ca prefecturile să nu permită, în plină epidemie de coronavirus, trimiterea de convoaie auto cu pelerini la Iași, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

El a avertizat că la sărbătoarea din acest an vor lipsi celelalte evenimente de până acum: sărbătoarea vinului, târgul meșteșugarilor, focul de artificii și actele de comerț, nici masa pelerinilor de după slujba din 14 octombrie.

„În acest an nu organizăm Sărbătorile Iaşiului. Ceea ce se face este ca o formă de prevenţie care să preîntâmpine sosirea unui număr mare de pelerini. Este dreptul legitim al oricărui cetăţean de a se deplasa, dar noi luăm toate măsurile necesare pentru a evita riscul epidemiologic. Nu va fi foc de artificii, nu va fi sărbătoarea vinului, nici târgul meşteşugarilor. Nu se vor organiza acte de comerţ. Şi asta pentru că s-a constatat o creştere alarmantă a numărului de infectări. Vom lua măsuri pentru a preîntâmpina apariţia unor grupuri de cetăţeni din România sau din Iaşi care vor dori să ajungă pe la raclă. Am cerut Ministerului de Interne să transmită către toate prefecturile din ţară să preîntâmpine organizarea de convoaie care se îndreaptă spre Iaşi”, a spus luni primarul Mihai Chirica, citat de News.ro.

El a făcut un apel la credincioși să nu vină la Iași, pentru că nu vor avea nici măcar locurile de parcare asigurate ca până acum pentru autocare. În schimb, a dat garanții că vor fi asigurate materialele dezinfectante și că regulile sanitare vor fi respectate prin montarea, împreună cu Mitropolia Bucovinei, de corturi epidemiologice din 300 în 300 de metri, unde credincioșii vor primi apă şi hrană.

„Slujba se va desfăşura într-un perimetru închis şi nu vor fi decât 500 de scaune puse la dispoziţie de primărie. Facem apel la ieşeni să nu se îmbulzească în această perioadă spre Catedrala Mitropolitană. Să le dăm voie celor din afara Iaşiului, pentru că noi avem ocazia să ne ducem la sfântă şi în alte momente ale anului”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

Pelerinajul religios de la Iaşi din luna octombrie nu va fi anulat, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) susţinând că vor fi luate măsuri speciale pentru a se evita aglomeraţia în jurul lăcaşului de cult.

„Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Va exista un culoar de acces către sfintele moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului”, transmite Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva va rămâne aşezată în baldachinul din curtea Mitropoliei o săptămână, urmând a fi create culoare speciale pentru pelerini.

De asemenea, de-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini, iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioşii vor trece şi peste covoraşe dezinfectante.

Fiecare credincios va primi un pachet ambalat şi oferit în condiţii stricte de igienă care va conţine câte o iconiţă, un acatist al Sfintei Parascheva şi o sticluţă de aghiasmă.

Sfânta Liturghie va avea loc pe 14 octombrie şi va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi.

În acest an nu vor fi aduse nici din ţară, nici din străinătate alte sfinte moaşte sau relicve sfinte.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

„Sfințenia nu este contagioasă”

„Sfinţenia nu este contagioasă. Pelerini sau nu, de aici înţelegem două lucruri. Primul: ceea ce este sfânt nu se află sub puterea stricăciunii, a răutăţii, a bolilor. Dimpotrivă. Cele sfinte sunt pentru creştini izvor de vindecare, de mângâiere, de întărire. Nu de azi, de ieri, ci de două milenii. Al doilea: de sfinţenie nu te poţi „molipsi”. Atingerea mecanică, atitudinea superstiţioasă nu ajută. E nevoie şi de o credinţă care, mai devreme sau mai târziu, să se vădească în fapte bune, bineplăcute lui Dumnezeu şi în folosul oamenilor. Aşadar, e nevoie de discernământ şi de evlavie înţeleaptă. Mai ales în aceste vremuri grele”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, citat de News.ro cu privire la pericolul infectării la racla Cuvioasei Parascheva.

Sute de persoane au format, luni, cozi pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva.

Luni, județul Iași a înregistrat 116 noi infectări, plasându-se  imediat în urma Bucureștiului la numărul de cazuri noi. În consecința acestei escaladări a numărului de cazuri de Covid-19 autoritățile au decis suspendarea activității restaurantelor și a cafenelelor în perioada 6 – 12 octombrie, urmând să rămână deschise doar terasele. Pe lângă municipiul Iași, se închid restaurantele și cafenelele din comunele Aroneanu, Costești, Mădârjac, Miroslava, Moțca, Plugari, Răchiteni, Rediu, Tomești, Țuțora, și Valea Lupului, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.

 

Sursa: europalibera.org