Reprezentanții industriei de turism: Terasele se deschid pe 1 iunie iar litoralul pe 15 iunie

mai 18, 2020

Terasele s-ar putea deschide pe 1 iunie iar litoralul pe 15 iunie, au anunțat reprezentanții industriei ospitalității, după întâlnirea de luni cu premierul Ludovic Orban. 

„Promisiunea premierului este 1 iunie pentru terase şi 15 iunie pentru sezonul estival (...) în situaţia în care nu există derapaje majore în cifrele comunicate de Comitetul de Supraveghere a Situaţiilor de Urgenţă”, a anunțat luni, citat de Mediafax, Daniel Mischie, CEO City Grill, grupul care deţine 18 localuri şi o platformă de livrări.

Cu o seară în urmă, după episodul de sâmbătă, din Herăstrău, în care zeci de persoane s-au adunat la o terasă, cu încălcarea regulilor distanței sociale și fără să poarte măști, premierul Ludovic Orban a anunțat că terasele vor rămâne închise, urmând ca luni să adopte hotărârea care, odată cu instituirea stării de alertă, va include și această prevedere. 

 ″În articolul 8 din lege există posibilitatea menţinerii teraselor închise şi le vom ţine închise”, a spus premierul referindu-se la conținutul hotărârii privind instituirea stării de alertă. 

„Vom apela la toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că instituţiile publice, agenţii economici, cetăţenii respectă regulile pe care le-am impus şi vom lua toate măsurile pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor. Odată cu instituirea stării de alertă în baza legii, practic avem toate prevederile constituţionale necesare pentru a utiliza toate instrumentele legale pentru a ne asigura de această respectare a legii”, a subliniat premierul, citat de Digi 24. 

Din cauza crizei COVID-19, sectorul HoReCa va pierde 2,4 miliarde de euro din totalul cifrei de afaceri, estimează Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA). Iar din 400.000 de angajaţi, 320.000 vor fi concediaţi.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro