Represiunea continuă în Belarus: Sute de arestări la protestul de duminică

septembrie 28, 2020

Poliția din Belarus a făcut sute de arestări și a făcut uz de gaze lacrimogene și grenade paralizante pentru a reprima protestul de duminică seară, din cea de-a 50-a zi de proteste împotriva lui Aleksandr Lukașenko.

În capitala Minsk, circa 100.000 de persoane au umplut străzile purtând steaguri alb-roșii, devenite un simbol al actualelor proteste, pentru a cere plecarea lui Aleksandr Lukașenko și opoziția față de rezultatele alegerilor din 9 august, denunțate ca viciate de opoziția din Belarus și de statele vestice.

Ei au scandal „fascistule" și „rușine" și au denunțat răspunsul brutal al autorităților în fața solicitărilor poporului și a opoziției politice.

În țară, forțele speciale mascate au atacat protestatarii din orașul estic Gomel cu gaze lacrimogene și au tras focuri de armă în aer. Ei au făcut numeroase arestări înainte de a dispersa mulțimea.

Numeroși protestatari au fost arestați și în alt oraș mare al Belarusului, Grodno, unde forțele de securitate au folosit, de asemenea, gaze lacrimogene.

Marșuri au fost raportate și Mogilev și Lida. Forțele de securitate au intervenit cu grenade paralizante în Mogilev după ce numeroase persoane au vrut să mărșăluiască prin centrul orașului în două coloane. Martorii spun că forțele de ordine au bătut protestatarii cu bastoane înainte de a îi ridica și urca în microbuze.

Ministerul de Interne a recunoscut reținerea „a circa 200" de protestatari la nivel național, potrivit Serviciului din Belarus al Europei Libere.

Grupul pentru drepturile omului Viasna a publicat 341 de nume de persoane pe o listă a celor arestați în întreagă țară, o listă în continuă actualizare.

Sute de mii de persoane au ieșit în stradă în ultimele 50 de zile pentru a îi cere lui Lukașenko să renunțe la putere și să organizeze noi alegeri libere și corecte.

Aleksandr Lukașenko, la putere din 1994, a răspuns cu o reprimare brutală a protestelor și cu mii de arestări care s-au soldat și cu acte de tortură în detenție. El refuză orice dialog cu opoziția.

El se bazează pe sprijinul Rusiei, care a și oferit un împrumut de 1,5 miliarde de dolari și a promis un posibil ajutor militar, inclusiv cu sprijinul unei brigăzi de poliție.

Uniunea Europeană și Statele Unite au transmis că nu îl recunosc pe Lukașenko drept președinte.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro