Repatriere decedati Italia confesiune - Guest Post

octombrie 4, 2019

Eram la capela, iar prietena mea suspina de zor. Eram adunati acolo prietenii de suflet si familia si priveam cum cadeau frunzele galbene ca lamaia din pomi, asteptand sa soseasca masina funerara.

 

-De-ai sti cat de multe lucruri nespuse am pe suflet, mi-a zis ea! In primul rand, daca nu era acesta firma care sa ofere servicii de repatriere decedati Italia el ar fi ramas acolo, in timp ce noi eram aici!

 

-Bine ca nu treci prin tragedia asta, i-am zis, stiind cat de traumatizant este sa stii ca nu l-ai condus pe cel drag pe ultimul drum si ca a fost inmormantat departe.

 

Multi dintre oamenii care nu au vorbit o viata cu defunctul, din diferite motive se duc cel putin la priveghi si la inmormantare, incercand o impacare postuma.

 

-Era atat de aspru cu mine si totusi a avut atat de multa grija de noi! Eram un bebelus, iar el facea naveta cu trenul. Plangeam noptile si se trezea si ma legana, sa ma linistesc. Dimineata adormea in tren, de obosit ce era!

 

Povestea si lacrima, iar eu am luat-o in brate si am implorat-o sa se calmeze, fiindca isi va imbolnavi ochii aceia frumosi.

 

-Nu pot sa uit tot ce ma invata el, toata grija si iubirea lui! Uite, eram la liceu si vreau sa stii ca inainte de culcare venea si netezea fata de perna cu mainile sale si patura si plapuma, sa nu ma incomodeze cumva vreo cuta. Mai tarziu, studenta fiind purtam iarna o caciula tricotata de mama din lana, pana cand el a spus:”Trebuie sa iti luam o caciula din blana de vulpe argintie, fiindca tu trebuie sa porti in casa asta tot ce este mai bun si mai frumos!”

 

Povestea din toata inima, iar eu imi dadeam seama ce prietena recunoscatoare am.

 

-Am stiut ce se petrece cu el in fiecare secunda. M-au sunat sa ma intrebe ce culoare sa fie costumul si din ce material, daca doresc incaltaminte din piele sau de inlocuitori, daca vreau ca al doilea sicriu sa fie din lemn de fag, stejar sau brad. Firma de pompe funebre a tinut permanent legatura cu noi. Chiar si dupa ce au plecat din Italia, ne sunau sa ne spuna cum merge calatoria.

 

Orice se intampla afara era un pretext ca ea sa depene o amintire frumoasa cu tatal ei.

 

-Uite, a inceput sa ploua cu stropi mari. Mergem cu tata in oras si ne intalneam cu cate un mort. Atunci el aprindea farurile si imi spunea:”Cand iti vei lua permis, sa faci si tu la fel! Sa aprinzi luminile in semn de respect fata de cel care este condus pe ultimul drum!”
Peste doua zile, vor aprinde altii luminile, cand se vor intalni cu noi. A murit tata, iar eu nu accept asta! Iti dai seama?

 

Lumanarile ardeau sfaraind. Era atata lumina si caldura la capela, in timp ce afara toamna se dezlantuise.

 

-Oamenii acestia de la firma de pompe funebre au fost alaturi de noi de la inceput, asa cum sunteti voi, prietenii si familia. Cand i-am sunat sa le cer sprijinul, plangeam in hohote, iar ei m-au asigurat ca totul va fi bine si ca il vor aduce repede in tara. Ei au facut si dosarul complet, care trebuie sa insoteasca transportul funerar, ei au pus la dispozitie sicriele si l-au pregatit pe tata, acolo, departe de tara.
Salcia pletoasa din fata capelei isi lasase crengile in jos de parca dorea sa imbratiseze participantii la ceremonie. Apoi am auzit un claxon lung si am vazut masina neagra si eleganta.

 

Sicriul a fost coborat pe brate de membri echipei de la firma de pompe funebre, fiindca prietena mea solicitase si asigurarea mobilitatii sicriului.

 

Totul stralucea in jur: aleea din cauza ploii, masina de curata ce era, sicriul din lemn, fiindca era lustruit.
De pe crucea inscriptionata perfect am citit data nasterii si m-am cutremurat. Murise la 65 de ani.

 

Am sustinut-o cum am putut si i-am ascultat confesiunea. Acum ploaia cadea in rafale de parca plangea in hohote.
Apoi a inceptu si clopotul sa bata a moarte si a dezlegare de cele lumesti. Am privit in jur la colegii mei de munca si m-am gandit cat de fericita si de bogata sunt ca imi traiesc ambii parinti!

 

Tot timpul cat a stat la capela sicriul si in ziua inmormantarii a plouat. Era frig, ceata, o atmosfera apasatoare. In ziua inmormantarii, pe drumul de la capela la cimitir, masinile cu care ne intalneam tineau farurile aprinse, cum o invatase decedatul pe colega si prietena mea demult, atat de demult, incat parca trecuse o viata…

 

Lunecam si noi dupa sicriu ca niste umbre anemice. Acum calcam pe frunzele ude si uscate si ne retineam suspinele. Pe capacul sicriului domnea un aranjament funerar elegant, adus de firma care se ocupase de tot, iar la cimitir am primit colaci cu coliva si pachetele cu mancare.
Vii dupa morti, lacrimi de regret pentru cei ce pleaca, dar si recunostinta pentru amintirile luminoase pe care cel care pleaca le-a sadit in inimi…

Cauti Gazduire Web? Alege Speedhost.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro