KPMG România şi RBS România au organizat Restructuring Forum în cadrul căruia specialistul în restructurare Bob Hedger, Director al diviziei de Corporate Restructuring din cadrul RBS Global Restructuring Group, Marea Britanie, a susţinut o prezentare pe această temă. Bob Hedger are peste 18 ani de experienţă în domeniul restructurării financiare, fiind premiat în anul 2005 cu titlul de “Turnaround Financier of the Year”.
Riscul de credit este inerent în activitatea bancară. În cadrul forumului s-a arătat că riscul de credit poate fi redus dacă înainte ca un client să se confrunte cu probleme de lichiditate sau chiar să devină insolvabil, se analizează un set de indicatori de avertizare timpurie: indicatori interni - legaţi de deteriorarea situaţiei financiare a companiei sau externi - legaţi de conjunctura macroeconomică luând măsurile corespunzătoare. Procesul de restructurare a businessului corelat cu restructurarea financiară s-a dovedit a fi o măsură mai eficientă decât reorganizarea în cadrul insolvenţei. „Restructurarea timpurie poate salva un client şi îi poate stabiliza afacerea înainte de a intra în criza profundă. Asta dacă afacerea este viabilă.” a declarat Bob Hedger.
În cazul activelor problemă, specialiştii din cadrul RBS Global Restructuring Group recomandă abordarea unei strategii de restructurare dacă afacerea este viabilă, acţionariatul şi conducerea companiei demonstrează angajament faţă de procesul de redresare şi există perspective reale de îmbunătăţire a profilului de risc. Implementarea şi in ultimă instanţă succesul restructurării sunt posibile doar cu sprijinul şi cooperarea tuturor părţilor interesate, mai ales în situaţiile de creditare multibank.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro