Red Bull Romaniacs 2009 - Un eveniment de anvergura internationala

mai 22, 2009

Pe 15 august 2009, se da la Sibiu startul celei de a sasea editii a celui mai dificil raliu hard enduro al lumii, Red Bull Romaniacs. Cu sesiunea de inscrieri inca deschisa pana la mijlocul lunii viitoare, editia din acest an este deja un eveniment de anvergura internationala, pana pe 19 mai fiind confirmati rideri din 30 de tari.

In 2004, Martin Freinademtez a organizat prima editie a Red Bull Romaniacs, un eveniment care a starnit curiozitatea europenilor, dar care la editiile ulterioare si-a largit considerabil acoperirea avand la start piloti si din Africa, America de Nord sau Australia. Pentru cea de a sasea editie a competitiei, care a devenit pentru pilotii de motocicleta cel mai important raliu gazduit de Europa dupa mutarea Dakar-ului in America de Sud, sunt confirmati rideri din 30 de tari. Cu lista de inscrieri inca deschisa, editia din 2009 a Red Bull Romaniacs va avea la start, printre altii, piloti din: Marea Britanie, SUA, Canada, Brazilia, Chile, Andora, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud, Franta, Germania, Ungaria, Austria, Polonia, Slovacia, Olanda, Danemarca, Irlanda, Norvegia, Islanda, Belgia, Elvetia, Suedia, Slovenia, Cehia, Lituania, Macedonia, Grecia, Spania si Romania.
La clasa Profi, in 2009, atentia ne va fi indreptata catre revenirea lui Cyril Despres (Franta) triplu castigator al Red Bull Romaniacs si dublu castigator al Dakar-ului si catre duelul dintre Chris Birch (Noua Zeelanda) si Graham Jarvis (Marea Britanie). In timp ce la clasa Experti Single, unul din favoriti este romanul Mani Gyenes, dublu castigator al Red Bull Romaniacs clasa Experti Echipe (alaturi de Laszlo Olah) si medaliat cu argint la editia din 2007 a International Six Days Enduro.
Clasa Hobby va fi si ea in atentia publicului in competitia acestei categorii fiind inscrisa si echipa TipTil formata din Dani Otil si Cristian Nagy.

Martin Freinademetz (organizator Red Bull Romaniacs): Comparativ cu editia din 2008, Red Bull Romaniacs 2009 nu va fi cu mult mai greu pentru ca anul trecut le-am oferit riderilor o cursa care a confirmat ca in Romania se desfasoara cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Asa cum v-am obisnuit, Red Bull Romaniacs va debuta cu un Prolog care se va desfasura pe 15 august, incepand cu ora 13:00, in centrul Sibiului, in imediata vecinatate a centrului istoric. Urmeaza duminica, 16 august prima zi in munti, publicul putand sa vada portiuni spectaculoase din traseu daca vor ajunge in locurile special amenajate din apropierea drumului de acces catre Paltinis.
Pe 17 august, vom pleca din zona Sibiu pentru a ajunge la Petrosani, urmand ca raliul sa revina in Sibiu pe 18 august. Finalul competitiei din acest an va fi insa pe 19 august in Sibiu, dupa ce rideri vor termina de parcurs si ultima parte din traseul celei de a sasea editii a Red Bull Romaniacs.
Comparativ cu anul trecut, pilotii vor simti mai mult spiritul de raliu avand in vedere ca exista acele zile de tranzit Sibiu Petrosani si tot datorita acestor etape vor putea sa vada mai mult din peisajele uimitoare oferite de Carpati. Ca si suprafata de rulare, vor avea in fiecare zi incluse in traseu portiuni cu foarte multa piatra, urcari si coborari extrem de grele, portiuni de gol alpin si in functie de categoria la care s-au inscris (Profi, Experti Singel, Experti Echipe sau Hobby), vor trebui sa parcurga zilnic intre 100 si 200 de km.

Program Red Bull Romaniacs 2009

Start: 15 august Prolog in centrul Sibiului - ora 13:00
16 august Prima zi in munti
17 august etapa Sibiu - Petrosani
18 august etapa Petrosani - Sibiu
19 august - ultima etapa si finisul oficial al raliului

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro