Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Sapienza” din ...

octombrie 2, 2010

Vineri, 1 octombrie 2010, a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2010-2011 la Univeritatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Gazda festivităţii a fost Rectorul UMF „Carol Davila”, Prof. Univ. Dr. Florian Popa, care a rostit un cuvânt de bun venit tuturor studenţilor, dar mai ales bobocilor. Cel mai important moment al zilei a fost prilejuit de decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” domnului Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Sapienza” din Roma, Prof. Univ. Dr. Luigi Frati. Acesta a adresat mulţumiri conducerii UMF „Carol Davila” pentru titlul acordat şi a subliniat că are o strânsă relaţie de prietenie cu Acad. Prof. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu, Preşedintele Academiei de Ştiinte Medicale din România şi Vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Academiilor de Ştiinţe Europene. De altfel, Acad. Prof. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu a fost şi cel care a susţinut Laudatio pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa”.

De asemenea, Prof. Univ. Dr. Luigi Frati a apreciat eforturile pe care le depune conducerea UMF „Carol Davila” de a se alinia la standardele europene şi mondiale în ceea ce priveşte calitatea învatamantului şi a cercetării. Cu această ocazie, Frati a ţinut tradiţionalul curs inaugural al UMF „Carol Davila”, punctând importanţa cercetării în cadrul universităţilor de medicină din întreaga lume. Mare personalitate a lumii medicale internaţionale, Rectorul UMF „Sapienza” păstoreşte peste 140.000 de studenţi.

Un alt moment notabil al evenimentului a constat într-un anunÅ£ oficial emoÅ£ionant: familia lui George Emil Palade, unicul laureat român al Premiului Nobel, a fost de acord ca titlurile de onoare ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - Rectorul Universităţii de Medicină ÅŸi Farmacie „Sapienza” din ...

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro