Record de 1.750 de participanți la Concursul „Basmele Reginei Maria”

iulie 6, 2019

Aflat la cea de-a XIV-a ediție, Concursul Internațional “Basmele Reginei Maria” a înregistrat în acest an un record de 1.750 de participanți. “Înseamnă 14 ani de minunată lucrare literară, de o minunată exemplificare a patriotismului, a simțului datoriei, a faptului că nimic din istoria noastră nu se pierde dacă ai suficientă iubire și suficientă conștiință pentru a păstra, pentru cei de astăzi și pentru viitor”, a declarat Alteța Sa Regală Principele Radu, care a găzduit, în grădina Palatului Elisabeta, ceremonia de premiere a Concursului Internațional „Basmele Reginei Maria”, ediția 2019. Concursul se desfășoară începând din anul 2006 și se adresează elevilor din cluburi ale copiilor, precum şi celor din unităţile de învăţământ preuniversitar din România şi din alte ţări. Ediţia de anul acesta a cuprins trei secţiuni: creaţie literară originală (basm și jurnal), artă plastică şi artă digitală.

 

 

Sursa Youtube

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro