In luna noiembrie, la Amara, a avut loc Seminarul National de Pregatire AIESEC, unde 350 de studenti din 15 centre universitare au participat la congres pentru a-si dezvolta abilitatile personale de leadership, management organizational si comunicare interpersonala etc.
RBS Romania a fost sponsorul principal al unui eveniment foarte important din cadrul programului: Ziua Dezvoltarii Durabile, care s-a desfasurat pe 22 noiembrie. Evenimentul si-a propus sa ofere studentilor opiniile expertilor pe teme referitoare la mediu, educatie, antreprenoriat, IT&C. Evenimentul a fost impartit in 4 seminarii corespunzatoare celor 4 teme principale, iar studentii au putut discuta impreuna cu reprezentantii companiilor si ONG-urilor participante.
Reprezentantii departamentului de dezvoltare durabila al RBS Romania au sustinut o parte a seminarului pe tema mediului, cea dedicata schimbarilor climatice. La finalul Zilei Dezvoltarii Durabile banca a acordat Premiile de Excelenta RBS comitetelor locale cu cele mai bune rezultate in 2008 din punctul de vedere al calitatii proiectelor derulate: AIESEC Bucuresti, AIESEC Targu-Mures, AIESEC Sibiu.
Parteneriatul dintre RBS si AIESEC a fost initiat inca din 2005 prin programul "Educatie pentru dezvoltare durabila" avand ca scop definirea conceptului de dezvoltare durabila pe baza a trei directii: de mediu, economica si sociala. Programul din 2007-2008 s-a desfasurat in opt orase din Romania: Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Galati, Iasi, Oradea si Sibiu. Au fost implementate proiecte concrete care au contribuit la rezolvarea problemelor specifice comunitatilor locale: IaSi Recicleaza, CSR Bridge. De exemplu, in timpul desfasurarii proiectului IaSi Recicleaza a fost implementat un sistem de reciclare in 2 universitati si 5 licee, au fost reciclate 30 de tone de hartie, 400 de studenti au participat la seminariile sustinute de angajatii RBS Romania, peste 5000 de studenti si profesori au participat la evenimente si au fost plantati 5000 de pomi.
Tinerii sunt sprijiniti in realizarea unor cercetari in mediul local pentru identificarea problemelor existente si pentru dezvoltarea de proiecte care sa propuna solutii de imbunatatire contand pe implicarea comunitatii locale si a angajatilor bancii. Peste 500 de tineri si-au imbogatit cunostintele si si-au dezvoltat abilitatile de antreprenoriat in urma seminariilor si studiilor de caz sustinute in acest program. Subiectele tratate au fost printre cele mai variate, de la schimbarile climatice la institutiile financiare si impactul lor asupra mediului social, de la importanta CSR in strategiile de business la schimbarea mentalitatilor tinerilor in ceea ce priveste acest concept.
Georgeta Bora, Sustainability Development Coordinator la RBS Romania, a declarat: "La RBS Romania, dorim sa ne aducem contributia la informarea si educarea tinerilor pe teme de dezvoltare durabila cum ar fi poluarea, schimbarile climatice si necesitatea reciclarii si speram ca proiectele realizate in cadrul acestei colaborari sa aiba un impact pozitiv in comunitatile locale".
In 2009 programul se va desfasura in Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Targu-Mures si Timisoara si se va finaliza la jumatatea anului.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro