Scriitorul Răzvan Rădulescu a obţinut Premiul European pentru Literatură pentru romanul Teodosie cel Mic, publicat de Editura Polirom în anul 2006, în colecţia Ego. Proză. Răzvan Rădulescu a mai publicat la editura Polirom romanul Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane şi este unul dintre cei mai de succes scenarişti români de astăzi. Filme precum Marfa şi banii, Moartea domnului Lăzărescu, Hîrtia va fi albastră şi Felicia, înainte de toate (scenariu şi regie, în colaborare cu Melissa de Raaf) poartă semnătura sa.
In 6 octombrie 2010, s-au anunţat la Frankfurt numele scriitorilor cîştigători ai Premiului European pentru Literatură, aflat la a doua ediţie şi iniţiat de Comisia Europeană în anul 2008, pentru a promova diversitatea culturală şi dialogul intercultural în Europa.
Scriitorul Răzvan Rădulescu a obţinut Premiul European pentru Literatură pentru romanul Teodosie cel Mic, publicat de Editura Polirom în anul 2006, în colecţia Ego. Proză.
Alături de Răzvan Rădulescu, au mai fost nominalizaţi alţi cinci scriitori, finaliştii din: Danemarca (Adda Djørup, Den mindste modstand (The least resistance)), Estonia (Tiit Aleksejev, Palveränd (The Pilgrimage)), Finlanda (Riku Korhonen , Lääkäriromaani (Doctor Novel)), Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (Goce Smilevski, Сестрата на Зигмунд Фројд (Sigmund Freud's sister)) şi Slovenia (Nataša Kramberger, Nebesa v robidah: roman v zgodbah (Heaven in a blackberry bush: novel in stories)).
Direcţia Generală Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene a reales acelaşi consorţiu din 2009 să organizeze ediţia 2010 a acestui premiu: Federaţia Europeană a Librarilor, Consiliul European al Scriitorilor şi Federaţia Europeană a Editorilor de carte. Ceremonia de premiere va avea loc în luna noiembrie 2010.
România face parte din ţările selectate în 2010, alături de Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Luxembourg, Slovenia, Spania şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Premiul European pentru Literatură are rolul de a atrage atenţia asupra creativităţii, diversităţii şi bogăţiei literaturii europene contemporane, de a promova circulaţia literaturii în Europa şi de a spori interesul cetăţenilor europeni pentru operele literare din alte ţări europene.
În 2009, 12 autori debutanţi din primul grup de ţări participante au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Bruxelles. La ceremonie au participat preşedintele José Manuel Barroso, scriitorul suedez Henning Mankell, ministrul suedez al culturii, Lena Adelsohn Liljeroth şi Doris Pack, preşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură a Parlamentului European.
Premiul European pentru Literatură este cofinanţat prin programul Cultura al Uniunii Europene. Programul sprijină proiectele de cooperare culturală transnaţională în care sînt implicate minim trei state participante la program. De asemenea, oferă sprijin pentru traducerea operelor literare şi este deschis tuturor sectoarelor culturale, cu excepţia audiovizualului, pentru care există programe separate.
Teodosie cel Mic:
Pisicîinele, Somnul protector, bufniţa ce cultivă căpşuni, Minotaurul Samoil, care cultivă ciuperci, fantoma Otilia – toate aceste personaje şi altele încă îl readuc în faţa citito¬rului, spectaculos, pe prozatorul Răzvan Rădulescu, bine cunoscut şi pentru scenariile la unele dintre cele mai bine primite filme româneşti din ultimul timp. Romanul Teodosie cel Mic este unul impresionant din multe puncte de vedere, de la ineditul poveştii la gama largă de procedee narative folosite de autor. Scrisă cu un rafinament stilistic deosebit, cartea lui Răzvan Rădulescu contribuie din plin la substanţa peisajului literar românesc contemporan.
Răzvan Rădulescu (n. 23 octombrie 1969) a absolvit Facultatea de Limbi Străine şi Academia de Muzică din Bucureşti. A debutat în volumul colectiv Tablou de familie (Editura Leka Brîncuş, 1995). Volumul Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane (Editura Cartea Românească, 1997 Polirom, 2008) a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. A scris scenariile filmelor Marfa şi banii (2001, în colaborare cu Cristi Puiu), Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003, în colaborare cu Cristi Puiu), Hrană pentru peştii mici (2004, în colaborare cu Cristi Puiu), Offset (2004, în colaborare cu Cristi Puiu), Moartea domnului Lăzărescu (2005, în colaborare cu Cristi Puiu), Hîrtia va fi albastră (2005, în colaborare cu Alexandru Baciu şi Radu Muntean), Felicia, înainte de toate (2009, scenariu şi regie, în colaborare cu Melissa de Raaf)A fost director artistic al revistei Elle Romania.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro