Raport de monitorizare CE

iulie 24, 2008

TI Romania apreciaza ca bine venite concluziile Raportul de Monitorizare al Comisiei Europene, facut public astazi, 23 iulie 2008, si atrage atentia ca amanarea activarii clauzei de salvgardare si lipsa sanctiunilor financiare nu exonereaza Romania de indeplinirea obligatiilor asumate cu ocazia aderarii la UE, cu atat mai mult cu cat Mecanismul de Cooperare si Verificare urmeaza sa fie mentinut pentru inca 1 an.

TI Romania apreciaza ca tonul Raportului si mentinerea presiunii asupra Romaniei pentru obtinerea de progrese substantiale in lupta impotriva coruptiei sunt deplin justificate si ar trebui sa fie luate serios in considerare de autoritatile de la Bucuresti, cu atat mai mult cu cat exista posibilitatea aplicarii unor sanctiuni la adresa Romaniei in anul urmator, asa cum au fost adoptate in cazul Bulgariei in acest an. In perioada de raportare, actiunile intreprinse pentru punerea in aplicare a Planului de masuri pentru indeplinirea conditionalitatilor au avut caracter preponderent formal, si, desi au fost adoptate actele normative si deciziile necesare, exista deficiente in punerea in aplicare in mod concret a acestora, rezultatele finale lasandu-se inca asteptate. In acelasi timp, pe parcursul perioadei de raportare s-a inregistrat o tendinta de utilizare a luptei impotriva coruptiei in conflictele politice inter-partinice, ceea ce pericliteaza grav credibilitatea si sustinerea publica a acestor reforme.

Transparency International Romania considera ca, pentru indeplinirea cu succes a angajamentelor asumate de Romania la aderarea in UE, reformele anticoruptie trebuie sa se bazeze pe expertiza tehnica, iar implementarea acestora sa fie sprijinita de vointa politica
puternica. TI Romania considera ca, pentru obtinerea unor rezultate concrete in lupta impotriva coruptiei, este necesar ca, alaturi de 2/2 masurile destinate indeplinirii cerintelor prioritare, sa fie intreprinse eforturi dedicate cresterii integritatii publice si in sectoarele: justitie, mediu de afaceri, educatie, sanatate, lucrari de infrastructura, finantarea partidelor politice, precum si in privinta utilizarii fondurilor structurale.

Transparency International Romania apreciaza ca exista un cadru normativ suficient pentru prevenirea, combaterea si sanctionarea coruptiei, insa acesta trebuie aplicat in mod concret, constant si coerent. Simpla publicare in Monitorul Oficial nu este suficienta, atata vreme cat nicio entitate publica nu le ia in serios. Aplicarea legii trebuie sa fie o obligatie asumata si respectata de catre toate autoritatile publice si lucratorii din sectorul public: demnitari, functionari, magistrati si agenti contractuali.

Organizatia noastra atrage atentia asupra faptului ca jurisdictiile disciplinare sunt complet ineficiente si nu creeaza presiunea necesara pentru aplicarea si respectarea legii. Astfel, desi populatia este nemultumita de conduita functionarilor publici sanctiunile disciplinare lipsesc cu desavarsire. Desi Romania este statul membru al UE cu cele mai multe condamnari la CEDO, magistratii nu raspund pentru erorile judiciare. Desi investigatiile pentru infractiuni de coruptie la nivel inalt sunt prezentate ca succese publice, rezultatele intarzie sa apara.

In concluzie, Transparency International Romania atrage atentia ca evitarea activarii
sanctiunilor UE contra Romaniei se va putea realiza numai prin depolitizarea luptei impotriva coruptiei, intarirea mijloacelor de coercitie pentru aplicarea legilor in domeniu, eficientizarea mecanismelor de prevenire si combatere administrativa a coruptiei, inainte ca aceasta sa se manifeste, si eficientizarea mecanismelor de sanctionare odata ce au fost comise fapte de coruptie, inclusiv prin pronuntarea de pedepse de natura sa descurajeze astfel de fapte.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro