"Pentru a putea să ajungem în toate condiţiile legale să dezbatem bugetul în Parlament trebuie îndepliniţi câţiva paşi: să fie respectată legea responsabilităţii fiscal-bugetare prin care să fie adoptat proiectul privind limitele financiar-bugetare. Bugetul de stat trebuie să se afle în dezbatere publică zece zile, de aceea era necesar ca acest proiect pentru anul 2019 să fie adoptat de Guvern mai demult, chiar la începutul anului, să intre într-o dezbatere publică şi după minim zece zile să putem să dezbatem bugetul în Parlament şi aspectul cel mai grav identificat în momentul de faţă este că am auzit o serie de declaraţii asumate pompieristic de domnul Liviu Dragnea cum că proiectul de buget răspunde aşteptărilor administraţiei publice locale referitoare la sumele pe care le vor avea la dispoziţie pentru dezvoltare, însă ignoră faptul că proiectul de buget este o lege ordinară, ori Legea finanţelor publice este o lege organică şi pentru ca prin buget să poţi să aloci mai mulţi bani administraţiei publice locale trebuie şi un proiect separat cu privire la finanţarea autorităţilor publice locale", a spus Raluca Turcan.
Sursa Youtube
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro