Rafila a refuzat oferta lui Ponta: Nu candidez la primăria Capitalei

iulie 24, 2020

Alexandru Rafila, președinte al Societății Române de Microbiologie și reprezentant al României în Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut vineri, la Digi 24, că a primit, din partea Pro România, propunerea de a fi candidatul partidului la Primăria Capitalei, dar a spus că a refuzat oferta.

El nu a făcut-o pe loc, însă, ci a cerut termen de gândire cât a fost în vacanță, de unde s-a întors decis să decline oferta, considerând că este mai multă nevoie de expertiza sa în domeniul sănătății decât în administrația publică și a spus că e convins că a luat „decizia corectă”.

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri seara că formaţiunea pe care o conduce va avea un candidat la Primăria capitalei care va oferi o alternativă faţă de Nicuşor Dan şi Gabriela Firea şi a precizat că numele acestuia, dar şi ale candidaţilor la primăriile de sector vor fi anunţate săptămâna viitoare, probabil cu Robert Negoiţă.

„Pro România va avea candidaţi la Primăria capitalei, la primăriile de sector şi îi anunţăm săptămâna viitoare, probabil cu Robert Negoiţă. Ne-am unit forţele cu Robert”, a spus Victor Ponta, la TVR 1, preluată de Agerpres.

Întrebat dacă va candida la Primăria capitalei, acesta a reiterat faptul că Pro România va avea candidat propriu, despre care şi-a exprimat speranţa că va fi mai bun decât el.

În legătură cu numele doctorului Alexandru Rafila, vehiculat în spaţiul public ca posibil candidat al Pro România la Primăria capitalei, Victor Ponta a spus: „M-aş bucura, pentru că am o părere foarte bună despre domnia sa."

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro