Raed Arafat: Sunt peste 300 de focare în țară. Nu pot fi excluse măsuri mai drastice

august 7, 2020

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, declară că în acest moment sunt peste 300 de focare de COVID-19 în ţară și că nimeni nu poate prezice modul în care va evolua boala, astfel că nu pot fi excluse „scenarii mai grele”.

Sunt situații, a avertizat Arafat, în care dacă începe o creștere exponențială, se pot reimpune măsuri drastice în orice moment, care pot merge până la carantinarea unui întreg județ.

„Noi am luat, am carantinat unele localităţi, chiar dacă s-au supărat pe noi primarii din localităţile respective, chiar şi recent. Am luat anumite măsuri punctuale şi asta fac multe ţări acum, dar sunt situaţii în care dacă vezi că scapă total sub control şi începe să fie o creştere mare, exponenţială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată ţara, dar faci într-un judeţ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a spus şeful DSU.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem şi peste o lună, şi peste două, şi în timpul toamnei, şi în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a avertizat secretarul de stat în MAI, citat de News.ro.

Multe dintre cele 300 de focare din ţară „ sunt foarte delimitate, sunt sub control”, fiind concentrate în azilele de bătrâni sau la diferiți agenți economici, dar și în anumite localități în care există trasmitere comunitară și unde s-a luat măsura carantinării, a precizat Raed Arafat.

„Focarele pentru care noi luăm măsura de carantină, atunci când carantinăm o localitate, sunt focarele de transmitere comunitară. Deci, dacă este o localitate cu o cifră mare de cazuri, dar care sunt concentrate la un azil de persoane vârstnice, atunci măsurile se iau pe azilul respectiv - carantinarea azilului, a personalului; dacă avem o localitate de 1.500 de persoane şi avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea. De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele şi contacţii lor direcţi. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu ştim şi care transmit. Şi atunci, această comunitate se pune sub carantină, DSP-ul poate să organizeze testări mai multe în localitatea respectivă, se descoperă mai mulţi care au fost infectaţi sau nu şi pot să se concentreze eforturile de prevenire pe comunitatea respectivă. Acesta este rostul carantinării unei localităţi, pe care o facem, dacă vedem că este răspândire comunitară serioasă”, a explicat Raed Arafat la Digi24. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro