Radu Teodor: „Cornel Chiriac vorbea pe șleau, spunea lucrurilor pe nume”

Continuăm difusarea seriei de emisiuni ale Europei Libere dedicate lui Cornel Chiriac în 1999, cu o evocare semmnată de compozitorul și pianistul de jazz Radu Teodor Maltopol, cel care a preluat realizarea emisiunilor Metronom după moartea lui Cornel Chiriac, cunoscut milioanelor de prieteni ai Metronomului sub numele de Radu Teodor. Vom transmite apoi un amplu fragment din emisiunea Metronom difuzată la 28 ianuarie 1974. Dar mai întâi să-l ascultăm pe Radu Teodor.

Radu Teodor Maltopol: „L-am cunoscut pe Cornel Chiriac (se întâmpla, cred, pe la mijlocul anilor '60) indirect dacă pot spune așa, prin intermediul unei reviste de jazz, editată de Cornel. Care, firește, nu era proprietarul unei edituri sau posesorul aparatelor necesare unei atari îndeletniciri. Revista, pur și simplu, era una editată manual, în doar câteva exemplare, poate între 10-20, expediate de Cornel din Pitești, orașul în care se născuse, și unde locuia, unui grup de jazzmani dintre cei mai cunoscuți din București, în rândul cărora mă aflam și eu. Și mă refer aici nu la fani ai muzicii de jazz, ci la practicanți ai acestui gen, așadar muzicanți de jazz.

Printre aceștia se afla pianistul Cristian Colan, stabilit de mulți ani în Suedia, prima persoană de contact a lui Cornel la acea vreme, de la care a primit adresele celorlalți jazzmani din cercul nostru, cărora urma să le expedieze exemplarele revistei despre care vorbesc. Revistă care, am spus-o, era editată manual și, deci, multiplicată ca atare, și în interiorul căreia se găseau și poze decupate din diverse publicații de specialitate, ca de exemplu bine – cunoscuta revistă americană de jazz DownBeat. Oricine își poate imagina ce muncă titanică presupunea redactarea, în condițiile descrise, a unei astfel de reviste. 

Urma să-l cunosc și personal pe Cornel Chiriac, prin intermediul aceluiași Cristian Colan, când acesta din urmă a venit în vizită la mine acasă, însoțit de un tânăr, pe care mi l-a prezentat astfel: „Iată-l pe Cornel Chiriac, autorul revistelor”. Din acel moment a început prietenia noastră: nu numai a celei dintre Cornel și mine, ci și a prieteniei pe care Cornel a legat-o, mai apoi, cu toți ceilalți din anturajul nostru. Și, desigur, cercul de cunoștințe și prieteni ai lui Cornel s-a lărgit ulterior, pe măsură ce viața și cariera lui avansau. 

De altfel, trebuie să remarc că modul foarte prietenos în care Cornel se purta cu oamenii, ca și ușurința cu care lega prieteniile (trăsătură comună celor care trăiesc în lumea artiștilor în general, a muzicanților de jazz în special), i-a fost, din păcate, fatală. Dar despre asta, mai târziu.

Trec peste perioada anilor petrecuți în România, cea mai lungă de altfel, pentru a mă opri cu mai multe amănunte asupra celei mai scurte perioade din viața și cariera lui Cornel, cea mai bogată, rodnică, intens trăită, meteorică: cea de la Europa Liberă (îndeobște, și cea mai cunoscută mai vechiului auditoriu al acestui post de radio). Fiind, inerent, nevoit să adaug, cu îngăduința dumneavoastră, pe parcursul evocării și unele date personale, îmi aduc aminte că, la scurt timp după plecarea lui Cornel din țară (se întâmpla la cumpăna anilor '68-'69), am fost absolut surprins, dar și impresionat și deosebit de fericit, să-i reaud vocea la postul de radio pe care, oricum, toți îl ascultam cu regularitate: Europa Liberă. Bucuria și surpriza erau cu atât mai mari, cu cât prestația lui Cornel la microfonul acestui post de radio devenea și se transforma într-o artilerie din ce în ce mai grea, trasă și direcționată asupra poligonului politico-cultural românesc, pe care, prin natura meseriei sale, Cornel îl cunoștea atât de bine. 

Iată, deci, că în spațiul emisiunii Metronom, cu care Cornel Chiriac se lansase și începuse să devină cunoscut publicului la Radio București, emisiune transferată acum de el la Radio Europa Liberă, auditoriului din ce în ce mai numeros și format nu numai din tineri, îi erau aduse la cunoștință întâmplări, fapte, date și nume exacte, ilegalități și paradoxuri cu care scena politico-culturală a României era îmbibată din abundență. Cornel Chiriac vorbea pe șleau, spunea lucrurilor pe nume. Metronomul devenise o emisiune ascultată de toată lumea.

În același an, al debutului emisiunii Metronom la Europa Liberă, anul 1969, eu eram student în ultimul an de Compoziție, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, din București. După terminarea examenelor din vară, m-am folosit de ocazia unei prime ieșiri în Occident, în cadrul unui angajament cu o orchestră, pentru a renunța să mă mai întorc în țară, cerând azil politic în Republica Federală Germania. Și, bineînțeles, una dintre primele vizite, la prima ocazie, a fost cea făcută lui Cornel, ca și, inerent, datorită lui, vizita care a urmat la postul de radio Europa Liberă. 

Trec peste amănunte privind sentimentele personale trăite cu acel prilej, pentru a spune doar, legat de perioada anilor care au urmat, că în timpul vizitei, Cornel m-a prezentat și directorului Noel Bernard, care, după întrebările obișnuite „Cine sunteți” și „Ce ați făcut până acum” mi-a pus întrebarea de al cărei răspuns avea să depindă cursul viitoarei mele vieți și cariere: „Doriți să lucrați la Europa Liberă?. Peste șase luni se eliberează un post de redactor muzical: domnul Florea Râmniceanu iese la pensie”. 

Și iată-mă coleg cu vechiul prieten Cornel Chiriac, căruia din păcate soarta nu i-a mai oferit decât doar câțiva ani de viață. Au fost, însă, anii lui cei mai productivi, cei mai intens trăiți, anii care l-au marcat în memoria celor care l-au auzit și cunoscut. Anii în care Cornel Chiriac a ars ca o torță pe altarul muzicii, a acelei muzici libere, neîncarcerate în canoanele dogmelor comuniste, pe care cu atâta noblețe și pasiune o oferea urechilor avide ale semenilor săi rămași în țară. Dar, torța, o vai!, avea să se stingă curând… S-a întâmplat în noaptea de 4 spre 5 martie 1975…

Spuneam că ușurința cu care Cornel se apropia de oameni, pornită desigur din larghețea sufletului său, i-a fost fatală. În seara precedentă nopții crimei, în drum spre casă, Cornel s-a oprit la o bere, într-un bar. Acolo, s-a nimerit pe scaunul alăturat un tânăr – nu avea nici 18 ani -, pe nume Mario Gropp, cu care Cornel, conform obiceiului, a intrat în vorbă și pe care, două ore mai târziu, s-a oferit să-l conducă acasă cu mașina, aflând că locuiește în aceeași direcție. A fost penultimul drum al lui Cornel Chiriac, înaintea ultimului, pe care l-am condus la cimitir.

Cornele, ai rămas pentru totdeauna în inimile noastre.”

 

Sursa: europalibera.org