Raab: „Aproape sigur” rușii au căutat să se amestece în alegerile din Marea Britanie, din 2019

iulie 16, 2020

Este „aproape sigur ” că rușii au căutat să se amestece în alegerile din Marea Britanie din 2019, a spus Dominic Raab, ministrul britanic de Externe, citat de BBC.

Raab a spus că orice încercare de a influența democrația britanică este „complet inacceptabilă”.

Este vorba de documente cu privire la discuțiile comerciale dintre Marea Britanie și SUA, pentru Acordul de liber schimb, obținute ilegal și care au apărut online pe platforma Reddit, fiind utilizate de laburiști în campania din 2019.

Un raport cu privire la acuzațiile de intervenție a rușilor în democrația Regatului Unit este așteptat săptămâna viitoare.

Autoritățile britanice investighează cum „s-au scurs” documentele în cauză. Deținătorii platformei Reddit au spus că documentele au fost încărcate pe site „ca parte a unei campanii care își are originea în Rusia” și au suspendat 61 de conturi care prezintă același pattern.

Este prima oară când guvernul recunoaște că rușii au interferat în procesul democratic din Regatul Unit.

La alegerile din 2019, Jeremy Corbyn a spus că documentele dovedesc că conservatorii intenționează să introducă NHS într-un acord comercial cu SUA, lucru negat de guvern.

Guvernul a lansat o anchetă privind modul în care documentele au fost făcute publice, cu ajutorul Centrului Național de Securitate Cibernetică.

Anunțul are loc în timp ce un grup de servicii de securitate națională avertizează că hackerii ruși vizează organizațiile care încearcă să dezvoltate un vaccin contra coronavirusului.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro