Psihologul român care a vorbit cu 1.000 de bolnavi de Covid

În jur de 3.000 de bolnavi de Covid-19 care au trecut în ultimul an pe la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași au primit consiliere psihologică de la terapeuții unității sanitare. Cu 1.070 dintre aceștia a discutat psihologul Dana Bran. Specialistul dezvăluie într-un interviu acordat Radio Europa Liberă care sunt principalele angoase pe care le au acești bolnavi, cum ne-a schimbat pandemia în ultimul an și care ar putea fi efectele pe termen mediu și lung.

În vârstă de 48 de ani, Dana Bran s-a angajat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași în februarie anul trecut, chiar înainte ca primul caz de Covid-19 să fie înregistrat în România. Anterior, psihologul a oferit sprijin terapeutic femeilor care au născut la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași. Ea este psiholog din 2005.

În ce constă terapia pe care o aplicați pacienților bolnavi de Covid?

Terapia în cazul pacienților cu Covid se face la recomandarea medicului sau a personalului medical. Noi suntem o echipă de psihologi formată din trei persoane și încercăm atât cât putem să stăm de vorbă cu pacientul, să identificăm toate emoțiile negative prin care trece și să încercăm să îl ajutăm să se debaraseze de ele sau să le metamorfozeze. Să le înțeleagă și, apoi, să vadă ce poate face pentru a le depăși, pentru a combate stările prin care trece și care uneori pot fi nejustificate.

Frica este normală, dar în momentul în care ea devine o tulburare anxioasă este bine să fim atenți și să vedem exact care sunt lucrurile justificate de care trebuie să ne temem și care sunt cele închipuite. Este un proverb care spune că 90% din lucrurile de care ne temem nu o să se întâmple niciodată. Este valabil și în contextul pandemiei. Oamenii aud tot felul de informații, unele avizate, altele mai puțin avizate și își tot felul de griji, justificate sau nu. De aceea noi încercăm să discutăm cu ei să vedem ce anume din ceea ce simt și trăiesc ei are o justificare și ce anume nu.

Sunt deschiși pacienții să discute cu dumneavoastră?

De regulă terapia se face la solicitarea pacientului, a aparținătorului sau a medicului curant. Sunt și situații în care pacienții sunt întrebați dacă vor să stea de vorbă cu un psiholog, dacă ei consideră că le-ar face bine o astfel de discuție. Unii sunt de acord și continuăm discuția, alții își activează mecanisme de apărare specifice și reușesc să treacă singuri prin această situație.

Experiența ne arată că cei mai mulți sunt de acord și doresc să stea de vorbă chiar dacă, în general, noi, ca popor, nu avem obiceiul de a merge la psiholog

Ați avut cazuri în care a trebuit să prelungiți terapia și după externarea din spital?

Au fost situații în care am discutat cu pacientul și după externare, la solicitarea acestuia. Noi ne-am arătat disponibilitatea de a vorbi indiferent de situația lui, în limita programului nostru. Pacienții care s-au externat nu au fost sub nicio formă împiedicați să ne sune, să ne spună că au ajuns acasă, că se simt bine sau să ceară îndrumare.

Dincolo de efectele directe ale bolii, ce influență au avut restricțiile și interdicțiile din ultimul an asupra populației?

Influența a fost mai mult la nivel comportamental. Oamenii au început să fie ușor-ușor mai introvertiți, să nu mai fie atât de liberi în a socializa, să se retragă în familie sau într-un mediu restrâns, pe care ei l-au considerat a fi sigur pentru ei. Schimbarea a venit la nivel comportamental, în ceea ce privește socializarea. Oamenii au fost mult mai prudenți, au încercat să ia contact cât mai puțin cu cei din jur, chiar dacă uneori au resimțit acest lucru ca pe o îngrădire a libertății personale.

Care credeți că vor fi efectele pe termen mediu/lung?

Părerea mea personală este că vom deveni ușor mai prudenți în a ne face conexiuni cu alte persoane. Vom fi mult mai atenți și mai puțin deschiși în a socializa. Sper din tot sufletul să nu am dreptate.

Ați constat vreo diferență între un bolnav de Covid care v-a cerut ajutorul și un pacient suferind de o altă afecțiune?

Sunt anumite particularități pe care le întâlnim numai la pacienții Covid și sunt lucruri generale pe care le întâlnim la toți pacienții. Dat fiind că este o boală puțin cunoscută, puțin studiată, se știe că tratamentul nu este specific, oamenii sunt mult mai temători și își fac mult mai multe griji pentru viața lor.

Atunci când cunoaștem mai puține informații despre o boală sau o situație în sine tindem să devenim mai anxioși și să cântărim foarte bine lucrurile legate de această boală. Oamenii sunt foarte atenți, se străduiesc să caute informații cât mai multe pe Internet, ceea ce nu se întâmplă în cazul pacienților cu alte afecțiuni.

Care sunt principalele angoase ale unui pacient bolnav de Covid-19?

Sunt temeri absolut normale, ale unor oameni care trec printr-o situație prin care putem trece cu toții. Frica este în general un mecanism bun, care ne face să ne apărăm, și este specifică oricărei situații îngrijorătoare, mai ales atunci când suntem expuși la o boală, cu atât mai mult cu cât această boală este necunoscută, despre care se vehiculează că ucide. Atunci, temerea noastră este cea că ne vom îmbolnăvi noi, familiile sau persoanele dragi nouă. Sunt frici absolut normale. Acestea pot merge mai departe, dacă ne îmbolnăvim, la teama de a nu muri și la teama de a rămâne cu foarte multe sechele, cu anumite consecințe ale bolii.

Ați avut și cadre medicale care v-au cerut ajutor terapeutic pe fondul pandemiei?

Cadrele medicale știu că pot apela la noi ori de câte ori au nevoie. Pentru ei a fost o situație delicată, au muncit foarte mult, uneori până la epuizare. Și ei sunt oameni ca oricare alt pacient și când a fost nevoie, noi am fost prezenți pentru a discuta cu ei. Pentru ei a fost o muncă dură și grea, mai ales pentru cei care lucrează în terapie intensivă. Să vezi oameni în suferință în continuu nu este o situație confortabilă pentru nimeni. Fiecare cadru medical care lucrează în orice spital face ceea ce trebuie să salveze viața și sănătatea pacientului. Atunci când, uneori, nu le iese, desigur că sentimentele nu sunt unele foarte bune, nu e ușor să vezi oameni suferinzi sau care mor. Și asta în fiecare zi.

Pe dumneavostră cum v-au afectat toate aceste luni?

Pot să spun că am fost impresionantă de anumite cazuri. Fiecare om vine cu povestea lui, cu universul și suferințele lui și este puțin probabil să nu fii impresionat de poveștile oamenilor care sunt, uneori, wow. Cel mai mult m-au impresionat poveștile bătrânilor care nu au avut aparținători, care au fost tratați în spital și care au plecat acasă singuri. Adică medicii au făcut ce a trebuit, au scos la liman pacientul, acesta s-a vindecat și a plecat acasă, unde nu avea pe nimeni.

Care credeți că e principala lecție pe care ne-a învățat-o pandemia?

Din punct de vedere psihologic am să spun ceea ce mi-a spus un pacient și mi-a plăcut foarte tare. Părinții și bunicii lui au făcut războiul și au venit cu o zicală de acolo: „e război, scapă cine are nervii tari”. La fel și în această pandemie. Vom ieși la liman, sănătoși și întregi la trup și suflet, doar cei care vom ști să procesăm această situație, care vom găsi mecanisme de apărare corecte care să ne ajute să ieșim din această situație.

Sursa: europalibera.org