PSD:Alegerile europarlamentare ar putea fi fraudate

martie 5, 2007

Partidul Social Democrat solicită amânarea alegerilor europarlamentare pentru a înlătura orice suspiciuni privind fraudarea acestui scrutin. Ca urmare a modificării Legii 33/2007 prin două Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului Tăriceanu, au apărut o serie de disfuncţionalităţi care pot aduce grave prejudicii corectitudinii şi transparenţei procesului electoral. Aceste modificări nu reprezintă expresia acordului de voinţă al tuturor factorilor politici, creând astfel posibilitatea contestării lor la Curtea Constituţională.
În primul rând, este vorba despre implicarea ministerului condus de domnul Vasile Blaga în gestionarea listelor electorale permanente. Mai precis, deşi gestionarea acestor liste este un atribut exclusiv al primarilor, Guvernul Tăriceanu a decis să devină un atribut exclusiv al poliţiştilor, creând premisele unei manipulări masive a listelor electorale în interesul partidului prezidenţial.
În al doilea rând, prin „grija” Ministerului Afacerilor Externe, a fost înfiinţat un număr suplimentar de zeci de secţii de votare în străinătate, unde procesul electoral riscă să scape de sub control, nefiind sub supravegherea corpului diplomatic.
În al treilea rând, este vorba despre împărţirea în mod egal a timpilor de antenă între partidele politice şi alianţele electorale dintre acestea, fără să se ţină cont de numărul de mandate obţinute la alegerile parlamentare din 2004.
În al patrulea rând, Ministerul Administraţiei şi Internelor, condus de domnul Vasile Blaga, nu şi-a respectat angajamentul asumat la sfârşitul anului 2004, prin Legea 343, de finalizare a procesului de întocmire şi eliberare a cărţilor de alegător până la data de 31 decembrie 2006.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro