Protestele continuă în Belarus, zeci de persoane arestate

septembrie 26, 2020

Protestele continuă în Belarus la mai bine de o lună de la scrutinul fraudat pe care Aleksandr Lukașenko susține că l-a câștigat. Rezultatele sunt respinse de opoziția, iar Uniunea Europeană și Statele Unite nu îi recunosc mandatul liderului autoritar care a condus statul est-european încă din 1994.

Numeroase femei s-au strâns în Minsk cu flori în mână pentru a participa la un anunțat marș al femeilor prin capitală.

Serviciul din Belarus al Europei Libere transmite că forțele de ordine au intervenit și au ridicat cel puțin 10 femei în primă fază.

UPDATE: La câteva ore după începerea mitingului, forțele de ordine au ridicat zeci de protestatari pe care i-au urcat în dube ale poliției sau microbuze, potrivit Serviciului din Belarus al Europei Libere. Au fost reținuți inclusiv jurnaliști.

Printre cei reținuți de poliție se numără Nina Bahinskaya, o femeie de 73 de ani care a devenit un simbol al protestelor împotriva lui Lukașenko.

Lângă o stație de metrou din centrul Capitalei, un grup de femei scandau„Ce v-am făcut noi vouă?" în fața forțelor de ordine care priveau.

Mitinguri au loc și în orașul Grodno, situat în apropiere de frontiera cu Polonia și Lituania.

Ultimele protestele vin după ce Aleksandr Lukașenko a organizat o ceremonie secretă în care a depus jurământul. Ea a fost organizată în timp ce forțele de ordine au blocat orașul, iar accesul la internet a fost oprit sau restricționat.

Uniunea Europeană și Statele Unite au reacționat și au transmis că nu îl recunosc pe Lukașenko drept președinte.

Svetlana Țihanovskaia, principalul contracandidat din alegeri care a fost nevoită să fugă în Lituania, a îndemnat la proteste de amploare pentru duminică. Ea cere noi alegeri libere și corecte și arată că ea a câștigat scrutinul din 9 august cu circa 60-70%.

Rusia a criticat decizia occidentalilor de a nu îl recunoaște pe Lukașenko. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor în 25 septembrie că decizia de a nu-l recunoaște ca șef de stat va complica dialogul UE cu Belarus dar că nu va avea niciun efect asupra legăturilor Belarusului cu Moscova.

Rusia îl susține pe Lukașenko, de la alegerile din 9 august, cu un împrumut de 1,5 miliarde de dolari și cu promisiunea unui posibil ajutor militar, inclusiv cu sprijinul unei brigăzi de poliție.

Cele două state desfășoară în prezent exerciții militare comune și plănuiesc ca ele să se desfășoare lunar în viitor.

Lukașenko a apelat la o represiune brutală pentru a încerca să stopeze protestele de după alegeri, iar forțele de ordine au bătut și chiar torturat protestatari pașnici ce au fost arestați. Principalii lideri ai opoziției, dar și jurnaliști independenți, au fost expulzați.

 

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro