Proteste violente au continuat în multe orașe din SUA, demonstranții acuzând discriminarea rasială și brutalitatea poliției după decesul unui bărbat afroamerican neînarmat în timp ce era arestat în Minneapolis.
Sute de oameni au participat la un protest în capitala Washingon DC, în parcul La Fayette, vizavi de Casa Albă. După lăsarea întunericului, forțele de securitate au intervenit cu gaze lacrimogene și grenade de dispersare, când protestatarii au aprins două focuri în parc.
Conform CNN și New York Times, președintele Donald Trump împreună cu prima doamnă și fiul lor cel mic au fost duși într-un buncăr din Casa Albă timp de o oră. În Washington DC a fost decretată stare de alertă, duminică, interdicții de circulație au fost impuse până luni, la ora 06:00, ora locală.
La New York, mii de oameni au demonstrat în mai multe cartiere, iar când au ajuns în Times Square, în fața secției de poliție de acolo, au ținut un moment de reculegere în memoria tuturor celor uciși de poliția americană.
În St. Paul, Minnesota, situația a devenit tensionată când un camion a încercat să intre în manifestații. Odată oprit, demonstranții l-au scos pe șofer din vehicul și l-au bătut. Șoferul a fost apoi arestat de poliție și dus la spital pentru tratamente.
Pe 30 mai, 75 de orașe americane au apelat la Garda Națională și au impus interdicții de deplasare. Președintele Trump a lăudat militarii din Garda Națională pentru intervenții și a atacat presa pentru că ar „face tot ce îi stă în putere să alimenteze ura și anarhia”.
Pe Twitter, Trump a anunțat că ia în considerare să desemneze gruparea militantă de stânga Antifa drept „organizație teroristă”.
Procurorul general Bill Barr a declarat în context că „violențele instigate și executate de Antifa și alte grupări în timpul protestelor sunt acte de terorism domestic și vor fi tratate ca atare”.
Președintele a catalogat moartea lui george Floyd (46) drept o „gravă tragedie”, care a provocat furie și durere în întreaga țară, dar a subliniat că administrația sa nu va permite ca demonstrațiile să se transforme în violențe masive.
George Floyd a decedat pe 25 mai în timpul unei arestări în Minneapolis. Ofițerul de poliție caucazian l-a imobilizat pe Floyd cu genunchiul pe gât timp de mai multe minute, deși Floyd era încătușat și neînarmat și spunea în mod repetat că nu poate respira.
Proteste de solidaritate au fost organizate și în Canada, Marea Britanie și Germania.
Moartea lui George Floyd este cel mai recent caz de brutalitate a poliției față de comunitatea afroamericană, multe dintre acestea fiind documentate de martori cu ajutorul telefoanelor mobile.
Cei patru polițiști implicați în arestarea lui Floyd au fost concediați, iar ofițerul care l-a imobilizat a fost pus sub acuzare. Aceste decizii nu au reușit însă să calmeze spiritele în SUA.
O autopsie preliminară nu a demonstrat semne fizice de asfixiere traumatică sau strangulare și că „efectul combinat al acțiunilor fizice de reținere cu alte afecțiuni ale acestuia și posibile substanțe intoxicante din sistemul său puteau contribui la deces”. Raportul nu este unul definitiv.
Surse: Reuters, AP, CNN, AFP, New York Times
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro