Comisia Europeana prezinta astazi o propunere care contine drepturi la nivelul UE menite sa faciliteze cumparaturile consumatorilor pe internet si la punctele de vanzare.Noua propunere le va garanta consumatorilor, de cate ori acestia isi fac cumparaturile in UE, o informare clara cu privire la preturi si la taxele suplimentare inainte de semnarea contractului.Aceasta va consolida protectia consumatorilor impotriva livrarii cu intarziere si a neefectuarii livrarii si va acorda consumatorilor drepturi solide la scara comunitara, in ceea ce priveste perioadele de gandire, returnarile, rambursarile, reparatiile si garantiile, precum si clauzele contractuale abuzive.Directiva propusa privind drepturile consumatorilor simplifica patru directive existente in acest domeniu, pe care le regrupeaza intr-un ansamblu unic de norme.
Ea vizeaza comertul electronic in cadrul unor importante revizuiri si ameliorari ale drepturilor existente ale consumatorilor din UE in materie de comert on-line si de comert cu amanuntul. Obiectivul este cresterea increderii consumatorilor si, in acelasi timp, simplificarea formalitatilor administrative care ingradesc intreprinderile in interiorul granitelor nationale, privand astfel consumatorii de o alegere mai vasta si de oferte competitive. Stabilirea unui ansamblu de clauze contractuale standard pentru consumatori va permite o reducere semnificativa, de pana la 97%, a costurilor de conformare pentru comerciantii care desfasoara activitati la scara UE. Directiva propusa consolideaza protectia existenta a consumatorilor in domenii esentiale unde au fost depuse numeroase plangeri in ultimii ani, cum ar fi vanzarea sub presiune. Ea adapteaza legislatia la noile tehnologii si metode de vanzare, de exemplu, comertul mobil ("m-commerce") si licitatiile on-line pe site-uri de tipul ebay. Propunerea contine o cerinta explicita privind afisarea de informatii clare cu privire la drepturile consumatorilor la punctul de vanzare.
Comisarul european pentru protectia consumatorilor, Meglena Kuneva, a afirmat: "Deoarece bugetele familiale sunt in prezent supuse unei mari presiuni si puterea de cumparare este una dintre principalele preocupari ale cetatenilor, nu a fost niciodata mai important pentru consumatori sa fie in masura sa compare preturile si sa caute oferta cea mai avantajoasa.Aceste noi norme vizeaza consolidarea protectiei si acoperirea lacunelor legislatiei in domenii cheie care submineaza increderea consumatorilor.Piata unica are potentialul de a furniza consumatorilor o posibilitate de alegere si oportunitati mult mai vaste.Insa, pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de o plasa de protectie a drepturilor consumatorilor, pentru ca acestia sa aiba toate asigurarile de care au nevoie pentru a-si face cumparaturile in siguranta."
Date esentiale
Internetul este unul dintre instrumentele cele mai bogate in posibilitati de care au dispus vreodata consumatorii.El furnizeaza o gama larga de informatii cu privire la produse si preturi si ofera un acces facil catre un numar mult mai mare de comercianti cu amanuntul decat cel care ar fi putut fi atins inainte.In Uniunea Europeana, 150 de milioane de cetateni - adica o treime din populatie - isi fac cumparaturile pe internet,dar, pana in prezent, aceste tranzactii nu sunt transfrontaliere decat pentru 30 de milioane dintre acestia.In ansamblu, cumparatorii cheltuiesc in medie 800 de euro pe an pentru cumparaturile lor transfrontaliere, si anume 24 de miliarde de euro in total, ceea ce demonstreaza potentialul enorm al pietei interne daca un numar mai mare de persoane ar avea suficienta incredere pentru a se aventura dincolo de frontierele nationale.
Normele actuale
Normele actuale in materie de protectie a consumatorilor in UE rezulta din patru directive comunitare, care se refera la urmatoarele aspecte: clauzele contractuale abuzive, vanzarile si garantiile, vanzarea la distanta si vanzarile la domiciliul clientului. Aceste directive contin anumite cerinte minime.De-a lungul anilor, statele membre au adaugat norme in mod necoordonat, consecinta fiind ca legislatiile privind drepturile contractuale ale consumatorilor constituie un mozaic de 27 de seturi de norme divergente.De exemplu, obligatiile privind informarea difera, perioadele de gandire variaza de la 7 la 15 zile si obligatiile privind restituirile si reparatiile sunt diferite.Noua propunere
Directiva privind drepturile consumatorilor se refera la contractele pentru vanzari de bunurisi servicii de la intreprindere catre consumator.In general, sunt acoperite toate contractele, si anume cumparaturile efectuate la magazin, la distanta sau in afara spatiilor comerciale.
- Informatii precontractuale.Directiva impune comerciantului obligatia de a oferi consumatorului, pentru toate contractele incheiate cu consumatorii, un ansamblu clar de informatii care sa ii permita sa aleaga in cunostinta de cauza (de exemplu, caracteristicile principale ale produsului, adresa geografica si identitatea comerciantului, pretul cu toate taxele incluse, toate costurile suplimentare de transport, de livrare sau legate de cheltuielile postale).
- Norme privind livrarea si transferul riscului catre consumator (aspecte inca nereglementate in prezent la nivelul UE):Comerciantul trebuie sa livreze bunul catre consumator intr-un termen maxim de 30 de zile calendaristice de la incheierea contractului.Comerciantul suporta riscul si costul deteriorarii sau pierderii bunului pana in momentul in care consumatorul primeste bunul.In cazul livrarii cu intarziere sau al neefectuarii livrarii, consumatorul poate pretinde o rambursare (drept nou in majoritatea statelor membre) in cel mai scurt timp si cel tarziu in sapte zile de la data livrarii.
- Perioade de gandire (vanzari la distanta, de exemplu, vanzari pe internet, prin intermediul telefonului mobil, pe baza de catalog si vanzari sub presiune).Instituirea unei perioade de gandire de 14 zile calendaristice in care consumatorul isi poate schimba parerea. Introducerea unui formular de retragere standard usor de folosit.
- Reparatii, inlocuiri, garantii.Obiectivul este de a se asigura, cu o mai mare certitudine, ca nu exista decat un singur set standard de remedii aflate la dispozitia consumatorilor care au cumparat un produs defectuos (si anume, repararea sau inlocuirea in primul rand, urmata de reducerea pretului sau de rambursarea pretului de cumparare).
- Clauze contractuale abuzive.Introducerea unei liste negre a clauzelor contractuale abuzive interzise in orice situatie si a unei liste gri comunitare a clauzelor contractuale presupuse a fi abuzive atat timp cat comerciantul nu demonstreaza contrariul.
Protectia consumatorilor este, de asemenea, consolidata in multe domenii, inclusiv:
- licitatiile on-line:in temeiul Directivei, obligatiile de informare generale se aplica si in cazul licitatiilor, inclusiv al licitatiilor electronice.
- vanzarea sub presiune:protectia impotriva vanzarii sub presiune - vanzari negociate in afara spatiilor comerciale/ "vanzari directe" este in mod clar consolidata printr-o noua definitie, mai larga, a contractelor de vanzare directe si prin alte masuri care vizeaza acoperirea lacunelor legislatiei. Aceste dispozitii constituie un raspuns la un numar mare de plangeri din partea consumatorilor, in special in situatii de vanzare sub presiune in care protectia acordata era insuficienta sau inexistenta.
Etapele urmatoare
Intrarea in vigoare a directivei privind drepturile consumatorilor necesita aprobarea prealabila din partea Parlamentului European si a guvernelor statelor membre reunite in cadrul Consiliului de Ministri.
http://ec.europa.eu/consumers/overview/cons_policy/index_en.htm
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro