Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni un pachet de legi care cuprinde măsuri de protecție socială pentru perioada pandemiei de coronavirus, printre care și legea prin care părinții îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor și după încetarea stării de urgență, transmite Administrația Prezidențială.
Dacă potrivit legii inițiale unul din părinți are dreptul la zile libere pentru supravegherea copiilor în caz de calamități sau de condiții meteorologice nefavorabile, pentru anul în curs a fost adăugată și excepția determinată de pandemia de coronavirus „şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar".
De prevederile legii pot beneficia ambii părinți care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi într-o unitate de învățământ sau copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ.
"Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinţi are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, în condiţiile art. 52 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care este încadrat în grad de handicap grav sau accentuat şi astfel este scutit de la plata impozitului pe venit", prevede legea, citată de Agerpres.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro