Proiectele comune de infrastructură, pe agenda discuțiilor dintre reprezentanții Guvernului României și cei ai Băncii Mondiale

decembrie 12, 2017

Infrastructura rutieră, cea a sistemului judiciar și a domeniului sănătății au fost principalele subiecte abordate la intrevederea pe care viceprim-ministrul Marcel Ciolacu a avut-o cu o delegație a Băncii Mondiale. Vicepremierul Ciolacu a subliniat interesul și deschiderea Guvernului Romaniei de a lucra cu Banca Mondială, precum și buna colaborare dintre cele două instituții. De asemenea, Marcel Ciolacu a arătat că prioritatea Guvernului o reprezintă investițiile, context in care a amintit că Executivul și-a propus in 2018 o creștere a acestora cu 20 % față de anul 2017. Totodată, oficialul roman a declarat că, din punct de vedere al interesului public, investițiile in infrastructura rutieră sunt de maximă importanță. - Intenționăm să aducem modificări legislației achizițiilor publice, astfel incat proiectele de infrastructură rutieră să poată fi implementate mai repede, mai ușor, iar Romania să se poată dezvolta in acest domeniu in același ritm cu țările din regiune, a declarat vicepremierul Ciolacu. Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, prezent la intalnire, a afirmat că in cadrul ministerului este in curs de realizare Unitatea de Management a Proiectului pentru construcția autostrăzii Ploiești-Brașov, model care, dacă va avea rezultatele scontate, va fi extins. Un alt subiect discutat a fost colaborarea Băncii Mondiale cu Ministerul Justiției pe proiectele care se focalizează pe facilitarea accesului la justiție, construirea Cartierului Justiției fiind unul extrem de generos in acest sens, atat prin dimensiunea financiară pe care o presupune, cat și prin scopul pe care și-l propune, acela de a reuni toate instituțiile judiciare din București intr-un singur areal. La randul său, vicepreședintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, a subliniat colaborarea foarte bună pe proiectele din domeniile sănătății și justiției. Alte subiecte discutate au vizat domeniul educației, cu referire la implementarea invățămantului dual și coordonarea dintre invățămant și piața muncii, dar și promovarea proiectului de Lege privind parteneriatul public-privat. La intalnire au mai participat ministrul Justiției, Tudorel Toader, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, secretarul de stat Florin Vodiță și consilierul de stat, Dana Mocanu. ***

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro