Programul IMM Invest se modifică prin eliminarea a „două bariere"

mai 27, 2020

Premierul Ludovic Orban a anunțat, în debutul ședinței de guvern, că programul IMM Invest va suferi mai multe modificări.

„​Am convocat această şedinţă, de urgenţă ca să spun aşa, pentru că avem de pregătit mai multe acte normative. În primul rând, îmbunătăţirea reglementării pentru Programul IMM Invest”, a precizat Orban.

Modificările vizează eliminarea a „două bariere”, a arătat ministrul Finanțelor, care au fost identificate în urma discuţiilor cu sistemul financiar-bancar.

„Sunt două bariere pe care le eliminăm astăzi, în urma discuțiilor cu sistemul financiar bancar de vineri. Una dintre ele este propunerea de renunțare la cerința de instituire a ipotecii legale asupra universalității de bunuri mobile și imobile aparținând debitorului. (...) A doua a fost sesizată era un element de ambiguitate în ceea ce privește modul de a proba, dacă ai fost afectat sau nu, acel certificat Covid. Și atunci am eliminat această cerință de a proba de la caz la caz”, a spus Cîțu.

Premierul Orban a subliniat că IMM Invest nu se adresează doar firmelor care au fost afectate de pandemia de Covid-19, ci tuturor companiilor.

„​Ideea este că programul nu este destinat doar companiilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de epidemie, ci către toate companiile”, a arătat Ludovic Orban.

 

Programul IMM INVEST ROMÂNIA permite companiilor mici și mijlocii afectate semnificativ de criza COVID-19 să poată lua credite pentru investiții sau pentru capital de lucru, garantate de către Fondul Naționale pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) în numele și contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde lei.

Practic, prin acest program:

Statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor accesate la una dintre cele 22 de bănci din program
Costurile finanțării (dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare) sunt subvenționate în procent de 100% de la bugetul de stat, până la data de 31.12.2020, cu posibilități de prelungire
Nu se plătește comision de rambursare anticipată
Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiții și până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru

Citește și:

Ce se întâmplă cu programul IMM Invest și de ce este nevoie de mai multe măsuri pentru susținerea antreprenorilor
Interviu. Mihaela Mitroi, consultant fiscal: Economia poate reveni în „V”, cu o condiție: măsurile anunțate de Guvern să fie și aplicate

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro