În perioada 24 Martie – 1 Aprilie 2010 Bursa de Reclamă a realizat o analiză statistică a profilului utilizatorului de Internet. Conform acestei cercetări, 42.97% dintre respondenţi consideră că bannerele publicitare sunt un mijloc de informare, în timp ce 13.6% declară că bannerele publicitare îi ajută să aleagă diverse produse comerciale.
„Analiza populaţiei utilizatorilor de Internet prin metode statistice reprezintă o modalitate extrem de importantă în cadrul acestui proces complex de optimizare prin care se pun în evidenţă diverse dinamici ale populaţiei studiate. Cercetarea noastră acoperă analiza informaţiilor demografice, socio-economice şi studiază aspectele importante privind comportamentul şi preferinţele utilizatorilor de Internet.”, declară Raoul Savos, cercetător ştiinţific în cadrul Bursei de Reclamă şi coordonator al studiului.
Rezultatele sondajului sunt accesibile publicului la adresa http://blog.tradeads.eu/wp-content/uploads/2010/05/analiza_statistica_tradeads1.pdf.
O parte dintre concluziile studiului:
1. Caracteristici socio – economice ale utilizatorilor de Internet
- ocupaţia respondenţilor: 25.43% din eşantionul studiat este reprezentat de elevi şi studenţi, 49.76% sunt angajaţi sau liber profesionişti, 6.13% sunt pensionari, 5.65% sunt antreprenori (angajatori), iar 13.03% sunt persoane casnice sau şomeri.
- venitul net pe gospodărie: 15.35% dintre acestea au un venit mai mic de 1000 RON, 32.38% dintre gospodării au un venit între 1000 – 2000 RON, 27.38% au un venit net între 2000 – 3500 RON. 13.72% dintre respondenţi declară un venit net în gospodăria lor cuprins între 3500 – 5000 RON, în timp ce numai 11.17% dintre gospodării au un venit net de peste 5000 RON.
2. Comportamentul utilizatorului de Internet
- majoritatea celor chestionaţi (79.58%) declară că accesează Internetul de acasă, în timp ce 14.65% dintre respondenţi accesează Internetul de la serviciu.
- 61.73% dintre respondenţi afirmă că accesează Internetul împreună cu familia, în timp ce 32.47% se declară ca fiind unicii utilizatori ai computerului de pe care se conectează.
- bărbaţii tind să aloce mai mult timp navigării pe Internet decât femeile. Aceştia accesează Internetul în special seara şi noaptea, în timp ce femeile utilizează serviciile online cu precădere dimineaţa şi după-amiaza.
- perioada zilei în care se accesează cel mai frecvent Internetul este seara (18:00 – 22:00) când 63.1% dintre cei intervievaţi navighează online, în timp ce noaptea doar 18% dintre utilizatori accesează Internetul.
- bărbaţii preferă categorii de informaţii care cuprind domeniile Auto, Business, Sport, Tehnologie, Divertismentul pentru adulti, în timp ce femeile preferă Arta, Educaţia, Sănătatea, Familia, Shopping-ul, Călătoriile, Imobiliarele şi Divertismentul.
3. Percepţia asupra publicitatii online şi studiul preferinţelor utilizatorilor
- femeile au o receptivitate mai mare faţă de publicitatea online, numărul femeilor care au o părere bună sau foarte bună despre publicitatea online fiind semnificativ mai mare decât numărul bărbaţilor.
- 72.51% dintre respondenţi au o părere bună sau foarte bună despre publicitatea online în timp ce 12.05% dintre cei chestionaţi îşi exprimă o opinie nefavorabilă.
Cercetarea, prima dintr-o serie de studii statistice pe care echipa Bursei de Reclamă le pregăteşte, a vizat analiza statistică a populaţiei vorbitoare de limba română care accesează Internetul. Tipul de eşantionare folosit a fost bazat pe voluntariat, iar selecţia respondenţilor în cadrul eşantionului s-a făcut identificând fiecare respondent şi asigurând astfel unicitatea unităţilor statistice cuprinse în analiză. Volumul eşantionului analizat a fost de 6.200 de respondenţi.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro