Profesorul de sport care a instigat la nepurtarea măștii, amendat

septembrie 23, 2020

UPDATE - Premierul Ludovic Orban a reacționat și a spus că profesorul „trebuie să părăsească învățământul”. 

 „Trebuie sancționat fără discuții. Asta este o obligație legală, portul măștii în școală este obligatoriu, este principala formă prin care noi protejăm sănătatea copiilor noștri, iar dacă un cadru didactic incită copiii să nu poarte mască, după părerea mea, trebuie să părăsească învățământul”. 

***

Un profesor de sport de la un liceu din Oradea a fost amendat cu 2.500 de lei după ce a postat pe Facebook o scenetă cu el personaj principal alături de elevii săi, purtând cu toții măști ale unor personaje de benzi desenate. 

„Urmare a apariției în spațiul public, în ziua de 23.09.2020, a imaginilor privind pe profesorul din cadul Liceului cu Program Sportiv Bihorul Oradea, ce instiga în timpul orelor de curs, la neportul măștii de protecție de către elevi în unitățile de învățământ, la nivelul IPJ. Bihor s-a luat măsura verificării situației prezentate. Cu această ocazie, s-a stabilit că profesorul în cauză a încălcat prevederile legale în domeniul protecției sanitare și s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă a acestuia (2.500 lei ), conform prev. art. 65 lit h din Legea nr. 55/2020, raportat la art. 1 Anexa 2 din HG 782/2020, pentru neportul măștii de protecție în spații publice închise/la locul de muncă”, a transmis IPJ Bihor, într-un comunicat de presă.

Dotat cu o mască de clovn, profesorul a spus că vrea să „prezinte” cum arată o oră „în condițiile de astăzi” impuse de guvern. 

„Bună ziua. Ne aflăm astăzi la oră. Nelu Pop mă numesc. Sunt profesor la Liceul Sportiv din Oradea și vreau să vă prezint cum arată o oră în condițiile de astăzi. În condițiile în care guvernul ăsta ne obligă să purtăm măști și să fim ca niște animăluțe în țarc”, spune profesorul, după care își filmează elevii, care au și ei măști care reprezintă animale și spune că „Haideți să vedem cum arată animăluțele din jurul nostru care nu au voie să părăsească țarcul. Au doar 5 minute de pauză. Nu au voie să își dea măștile jos, merg la toaletă pe rând, dacă vor să tragă o gură de aer, la fel, pe rând, la geam să respire”. 

Și continuă: „fiecare animăluț stă cuminte la el în țarc, asta vrea și asta ne cer cei care ne conduc, asta vrea ministerul, să stăm supuși, să stăm precum animăluțele în țarc”, spune profesorul în înregistrarea publicată pe pagina sa de Facebook.

În descrierea imaginilor, el a scris: „Azi la oră, cu acordul elevilor, am ales aceasta formă de protest. JOS BOTNIȚA LA COPII !!!”

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro