Produsele antivirus corporate Kaspersky Lab au obtinut certificarea VB100 pentru protectia platformelor de operare Windows 2008 Server R2

iulie 12, 2010

Kaspersky Anti-Virus 6.0 si 8.0 - versiuni pentru utilizatori business - au obtinut certificarea VB100 in urma testelor derulate pe computere care se aflau sub managementul unui server cu sistem Windows 2008 Server R2 64-bit. Evaluarea a fost realizata de publicatia britanica Virus Bulletin si la ea au participat in total 33 de solutii de securitate.

Testele au urmarit capacitatea produselor antivirus de a detecta si neutraliza atat malware cunoscut, cat si necunoscut la momentul respectiv (iunie 2010): virusi si viermi informatici din colectia WildList.org sau viermi, troieni si alte categorii de virusi polimorfi din surse similare. De exemplu, WildList.org includea noi versiuni ale viermelui Koobface care ataca retelele de socializare, in special Facebook.
Pentru a determina rata rezultatelor fals-pozitive, solutiile de securitate au fost evaluate cu un set de fisiere "curate", iar apoi le-au fost masurate performantele comparativ cu nivelul de resurse consumat - procesor si memorie RAM.
Kaspersky Anti-Virus 8.0 pentru Windows Servers Enterprise Edition si Kaspersky Anti-Virus 6.0 pentru Windows Servers au obtinut certificarea VB100, cu o rata de detectie de 100% pentru toate tipurile de amenintari informatice de pe WildList.org si un nivel foarte ridicat de detectie pentru colectiile de virusi din alte surse. Mai mult decat atat, ambele solutii au inregistrat zero rezultate fals-pozitive, iar impactul asupra resurselor de sistem a fost nesemnificativ, in special pentru Kaspersky Anti-Virus 8.0 care urmeaza sa fie lansat comercial in toamna acestui an.
Expertii Virus Bulletin au apreciat unanim usurinta in utilizare a interfetei multimedia a produselor Kaspersky Lab, precum si procesul simplu de instalare, performantele ridicate si nivelurile avansate de protectie.
Solutiile de securitate Kaspersky Lab au demonstrat constant rezultate foarte bune in testele derulate de Virus Bulletin. Versiunea completa a raportului poate fi accesata de catre abonatii VB aici: www.virusbtn.com

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro